De A şaptea elegie
Opţiunea la real
Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,
schimb verdele pe galben şi
mă las pierit de toamnă.
În numele pietrelor trăiesc şi mă las
cubic bătut în drumuri
cutreierate de repezi maşini.
Trăiesc în numele merelor şi am
şase sîmburi scuipaţi printre dinţii
tinerei fete duse cu gîndul tot
după leneşe dansuri de ebonită.
În numele cărămizilor trăiesc,
cu brăţări de mortar înţepenite
la fiecare mînă, în timp ce îmbrăţişez
un posibil gălbenuş al existenţelor.
Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,
prea mult am imaginaţia
celorlalte forme concrete.
Şi nici n-am vreme din pricina asta
să mă gîndesc
la propria mea viaţă.
Iată-mă. Trăiesc în numele cailor.
Nechez. Sar peste copaci retezaţi.
Trăiesc în numele păsărilor,
Dar mai ales în numele zborului.
Cred că am aripi, dar ele
Nu se văd. Totul pentru zbor.
Totul pentru a rezema ceea ce se află
De ceea ce va fi.
Întind o mînă, care-n loc de degete
Are cinci mîini,
Care-n loc de degete
Au cinci mîini.
Totul pentru a îmbrăţişa,
amănunţit, totul,
pentru a pipăi nenăscutele privelişti
şi a le zgîria
pînă la sînge
cu o prezenţă.
Worlds of Words 
Reblogged this on blogul lui gyuri.
ApreciazăApreciază