Amintirea unei Scrisori

Mi-am amintit de textul ăsta de vreo săptămână, dar l-am tot amânat. Recitirea este o treabă grea pentru un autor. Întotdeauna găseşti ceva de corectat, de schimbat, întotdeauna eşti nemulţumit. Realizezi cât de grăbit sau înfocat erai, cât de neatent la cuvinte. Cu scrisoarea asta e altă treabă. Ea a existat cu mult înaintea cărţii.

Posibil să mă fi invadat amintirea ei ca o completare în procesul de  pregătire a atelierului de duminică (Puterea de a fi femeie). O fi apărut şi din alte motive? Nu ştiu. Treaba memoriei este să fie accesibilă.

Scrisoarea e lungă. Am ales din primele pagini aceste paragrafe:
Scrisoare pentru o prietenă
Draga mea,
Mi-ai scris că ai ajuns la capătul puterilor. Că nu mai suporţi să duci în spate toate greutăţile familiei, să fii singurul susţinător real al familiei, să fii tu cea care aduce banii necesari creşterii copilului vostru, necesari existenţei voastre în timp ce soţul tău nu se poate trezi din egocentrismul prin care vede tot ceea ce face el ca fiind ceva firesc, ceva de care are nevoie. Dar nu poţi nega faptul că fiecare om are nevoie să facă ceea ce-l bucură pentru a putea trăi fără de boală. Fiecare om merită să fie bucuros, să facă ceea ce iubeşte să facă.

Mi-ai scris că tu îţi doreşti un soţ bun, căruia să-i pese de tine, care să te ia în braţe, un soţ tandru, înţelegător, protector. Firesc, natural să-ţi doreşti astfel. Aceasta ar fi ordinea naturală a lucrurilor în lumea dualităţii masculin-feminine. Ceea ce ai, însă, este mai degrabă un soţ visător, mai tot timpul plecat prin visele lui, neproductive pentru binele financiar al familiei voastre, în timp ce tu singură cu o responsabilitate atârnând din ce în ce mai greu pe umerii tăi obosiţi oricum de tot ceea ce-au dus până acum, nu doar că nu mai ai timp şi putere de visare, dar ai ajuns chiar într-o stare depresivă ce ţi-a furat somnul, odihna atât de necesară trupului fizic.

…..

  1. A iubi ceea ce-ţi place, ceea ce rezonează cu tine, este pe gustul tău, e simplu, e uşor. A iubi ceea ce îţi displace este cu-adevărat IUBIREA, este înţelepciune şi putere, este depăşirea dualităţii bine-rău. A căuta să faci pace în tine cu ceea ce respingi, cu ceea ce nu-ţi place, cu care în mod natural nu rezonezi, este un semn al dorinţei de perfecţionare, de atingere a Hristului, de recunoaştere a Sinelui, de avans pe calea eliberării. O dovadă a conştientizării naturii tale spirituale fundamentale.
  2. A avea aşteptări de la alţii reflectă lipsurile interioare personale. Când te aştepţi ca alţii să te completeze, să te confirme, să te bucure, înseamnă că nu te poţi împlini pe tine însăţi, nu poţi depăşi nevoia de oglindire-confirmare, nu ai deplină încredere în frumuseţea, iubirea, inţelepciunea şi puterea ce eşti. Nu te poţi bucura de tine prin tine cu tine, independent de alţii-alte oglindiri ale lipsurilor. Şi mai înseamnă că încă nu-l iubeşti pe Dumnezeu cu totul, adică nu-ţi iubeşti sufletul, adică nu te iubeşti pe tine.
  3. Neiubindu-ţi sufletul, nu poţi să atragi iubirea altor suflete pentru tine. Iubirea sufletelor este mult peste iubirea corpurilor. De altfel, eu denumesc aceea dragoste, ceea ce ţine de sentimente, adică trup, minte, creier, hormoni, reacţii chimice, etc. Avem nevoie de dragoste, corpurile noastre au nevoie şi de dragoste, dar au nevoie şi de iubire. Iubirea necondiţionată nu înseamnă neaparat şi dragoste, dar o conţine şi pe aceasta, iar la nevoie, o poate manifesta.
    Dragostea nu înseamnă neapărat iubire, căci dragostea depinde de context, de mediu, de ce-mi place şi nu-mi place, de cum reacţioneaza pielea mea, simţurile mele, de cum funcţionează percepţiile mele în intersectarea cu alte fizicalităţi.
  4. Nevoia de “tată”-“soţ”- “prieten” – “frate” – “partener” reflectă nevoia de dumnezeu. Semnifică încă separarea de dumnezeu sau de conştiinţa sau de prezenţa sau de sursa din care ştii fără să ştii că faci parte, acea sursă de care eşti legată cu un fir invizibil, atât de subţire şi totuşi atât de puternic. Reflectă dorul de reunire, de reîntregire.
    …….

5.Fiecare om trebuie să-şi găsească bucuria în sine cu sine, la fel şi pacea, la fel şi iubirea. Dacă nu aduci acest echilibru în tine, nu are ce se reflecta în jurul tău. E ca şi cum ai striga continuu după nefericire, după dezechilibru. Ca şi cum tu l-ai împinge pe soţul tău să plece, să te supere mereu, să nu-i pese… Dar dacă tu îţi vei face partea ta de lecţii, îi va rămâne să înţeleagă şi să vadă clar ce-ar fi avut el de făcut. Dacă vrei să înţeleagă, trebuie să-i creezi acest spaţiu necesar, să dai la o parte pădurea ta pentru a-şi vedea el copacul lui.
Niciodată nu există o singură greşeală sau un singur vinovat când este vorba despre un cuplu. Ca şi în fizică, într-un cuplu se transmit toate caracteristicile, toate tensiunile, se preiau şi se predau toate, chiar şi numai sub forma energiei. Nu are importanţă dacă cei doi sunt conştienţi, treziţi spiritual sau nu. Atâta vreme cât locuiesc în aceeaşi casă şi împart acelaşi pat, preiau în mod subtil toate tensiunile, rostite şi nerostite. La fel şi copiii. De-aceea poate că îşi şi doreşte să plece soţul tău, să iasă din această tensiune pe care n-o mai poate duce. Poate că şi el refuză să-şi descopere adevărul. Dacă ai avea tu acest curaj, această indrăzneală, să te opreşti din a fi mereu ingrijorată, să pui stop frământărilor, să te ocupi şi de tine şi să cauţi să faci acele lucruri pe care spuneai că ţi le-ai dori… Apropo, ai avea cum să scrii acum o listă cu cel puţin cinci lucruri pe care îţi doreşti să le faci pentru tine personal, independent de oricine altcineva? Ai găsi cinci lucruri pe care să-ţi doreşti a le face tu singură, absolut singură? Imaginează-ţi că ai bani, că banii nu sunt o problemă. Singura problemă este să-ţi defineşti ţie ce vrei să faci tu. Găseşti aceste 5 lucruri?
6. Aşa cum ne opunem noi lui dumnezeu, aşa ni se opun şi alţi oameni nouă. “Iartă-ne nouă greşelile noastre AŞA/PRECUM şi noi iertăm” celor ce ne greşesc nouă, celor care, prin indiferenţă, prin nepăsare, prin lipsa de dragoste, prin lipsa de afecţiune, prin lipsa de admiraţie, prin ignorare, prin însuşi nivelul lor spiritual ne fac să ne simţim nedoriţi, neputincioşi, neiubiţi, nevrednici, cei care ne neagă, ne umilesc, ne chinuie, ne împing la mari eforturi pentru… a fi noi înşine! Tu eşti tu însăţi? Sau eşti un cumul de funcţii sociale? O mamă, o angajată, o soţie?…

Extrase din cartea Povestiri de pe Pământ, partea a treia, Scrisori către tine.

Vulcanii noroiosi_mai2011

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.