Cucoana Toamnă

În trandafiri de-abia iviţi
azi Toamna mi s-a îmbrăcat.
Se răsucea în oglindiri de clipe aurii, 
făloasă până peste cap.  

  „Credeai că poţi doar tu? Eu pot oricând.
 Măiastrul îmi permite. 
 Aşa să ştii! 
 Şi într-o frunză pot s-adun un roşu blând, 
un galben pur,
 poate doar verdele să-mi fie o adiere mai întunecat. 
 În rest, suntem la fel, 
aşa să ştii!” 
 strigat-a Primăverii cu năduf. 

 Din depărtarea mersului sprinţar, surata i-a răspuns:
 „Nehotărâtă, cum te ştiu, 
un pas în faţă, doi în spate,  
 cred că nu bagi de seamă cum îţi porţi 
dansul prea lent 
între viaţă şi moarte.
 Pe când eu, eu viaţa o redau. 
Eu viaţă sunt!”


 „Nu înţeleg. Nu te aud. Eşti mult, mult prea departe!”


 „Spuneam că eşti o babă! Şi-ai să mori!”


 „E-o chestie de sens. De n-aş muri, tu te-ai mai naşte?” 

 În răsuciri de vânt şi-ntoarse spatele
 plecând către apusul zilei de întâi.

 Azi, întristata Toamnă s-a făcut cuvânt. 
   

©Daniela Marin, 2020