5 ianuarie 2021

Trăim, suntem contemporani cu cea mai dinamică perioadă a istoriei moderne a omenirii. Poate tot astfel gândeau şi generaţiile de la începutul secolului 18, 19, 20. Artiştii, scriitorii, poeţii, filozofii, avantgarda schimbării oricărei paradigme, trăiau ei oare aceeaşi stare de “misfit”? Se simţeau la fel de nepotriviţi cu lumea în care trăiau? Încercau să-i arate defectele, inerţiala rămânere în urma evoluţiei fireşti a conştiinţei? Cu siguranţă.

De cele mai multe ori, pionierii oricărei schimbări îşi arată prezenţa solitară cu mult timp înainte de a fi sosit timpul schimbării.  Deschid drumuri cu pasul lor, traversează spaţiul nou sub un alt cer al ideilor. Poate că uneori se simt singuri, alteori chiar îşi pun problema întoarcerii, a unui compromis aparent necesar supravieţuirii sau chiar renunţă. Generaţie după generaţie a cunoscut renunţarea. Optimismul năzuinţelor tinerilor din orice timp ajunge să se transforme, ajunge la polul opus dacă… Dacă nu se adună o “masă” suficientă, dacă forţele de atracţie şi de agregare în jurul idealului înfăţişat nu reuşesc să depăşească inerţia. Cu toate acestea, orice asemenea ideal din trecut este una din cărămizile construcţiei unui context nou, capabil să susţină şi să crească ideea tinerilor din orice “azi”. De aceea se cuvine a simţi recunoştinţă faţă de fiecare suflet care şi-a dăruit părţi din existenţa sa, fiecărei inimi care a bătut pulsul schimbării, marea schimbare a mentalităţii opoziţiei luptă-pace, acceptare-neacceptare, iubire-neiubire. Nimic nu se pierde. Totul este parte din acest prezent pe care alegem să-l etichetăm în cuvinte-sentinţe, îmbrăcându-l astfel în frecvenţele cu care rezonăm.

Cât de important mi se părea în urmă cu 20 de ani, să spunem, ca oamenii să înţeleagă acest fantastic proces al rezonanţei, “vinovat” pentru oricare dintre experienţele individuale şi colective, să înţeleagă importanţa schimbării propriei mentalităţi renunţând la a arăta cu degetul în afara lor, îndepărtându-şi paiele-zăbrele din privirea hipnotizată de strălucirile acelor mode impuse de interesele altcuiva. Nu să reinventeze roata sau vreo teoremă veche de secole, dar măcar să caute s-o cunoască, s-o înţeleagă şi s-o demonstreze în termenii prezentului. Privesc cu mare bucurie la acele concepte care odinioară aparţineau domeniului spiritual şi care acum sunt evidenţe ştiinţifice. Iată că “Ştiinţă ŞI Spiritualitate” , titlul celei dintâi colecţii din catalogul Editurii, a devenit o sintagmă, a intrat în vocabularul general şi susţine Noua Paradigmă, în curs de instalare mai concret de vreo 80 de ani încoace.

Aş fi inclus totul, într-o singură categorie, şi “Poezii, gânduri, desene” şi “Poveşti şi povestiri”, dar am înţeles că trebuia accentuată şi hrănită această idee. Împăcarea dintre universurile cuvintelor-sisteme avea să transforme şi manifestarea lor fizică din inimile oamenilor. Ideile pe care alegem să le hrănim ne influenţează existenţa până aproape de definire. Şi dacă acum “ceea ce crezi tinde să devină realitatea ta” este o sintagmă la modă, accesibilă oricui, oare nu e vremea să ne inventariem convingerile, credinţele, ideile pe care le hrănim? Nu a venit vremea să ne cercetăm mintea şi sistemul său de operare, să ne întrebăm de ce credem ceea ce credem, să reînvăţăm să descoperim, să aflăm cum gândim noi înşine, ci nu să importăm şi să repetăm fără discernământ tot ceea ce preluăm fără nicio verificare din contextul în care existăm? Iar atunci când ajungem în marele blocaj, când, în sfârşit, mintea nu mai găseşte cuvinte să se explice, să renunţăm la “noi”, la orgoliul de a fi “deştepţi şi superiori” şi să ne încredinţăm adevăratei înţelepciuni? Nu a venit încă vremea să ne dorim a cunoaşte cu adevărat IUBIREA, să transcedem limitarea corpului sugrumat într-un context al luptei pentru satisfacţie?

Şi iar îmi amintesc de spectacolul Eternul Spectator! Daria Gănescu sigur ar pufni în râs acum, dacă mi-ar auzi gândurile.

Iată, din scenariul acestui spectacol, realizat după Volumul 2 al Colecţiei NOI în secolul XXI:

<<Personajul Indigo: După ce-ai trăit suficient de mult într-o credinţă, te-ai obişnuit cu ea. A devenit un fel de parte a ta. Ca o mână sau un picior.  S-a lipit de tine atât de mult încât n-o mai poţi scoate în afara ta. De-abia atunci se vede sudura. Ce-a lipit Focul, numai el mai poate dezlipi. Numai dacă nu cumva, la-nceput, când s-au sudat părţile, au mai rămas porţiuni de aer, imperfecţiuni sau pur şi simplu locuri netopite de flacără… Orice minciună, orice nerostire la timp, orice necomunicare devine o asemenea imperfecţiune. Şi aşa se sapă mici alveole prin care se strecoară aerul. Aerul nu face niciun rău. Dar dacă trebuie să treacă prin examenul lemnului atunci, golurile umplute cu aer îşi vor arăta faţa.>>

<<Personajul Albastru: [iese din stop-cadru; către Personajul Galben] E suficient! Ţi-au trecut mirarea, dezamăgirea, suferinţa? Ai reuşit să uiţi? Să faci pace cu tine?

Personajul Indigo[ intervine]: Nu, eu n-am reuşit. Eu încă nu m-am iertat pe mine. Ordinea e aşa: întâi înţelegi, apoi accepţi şi înţelegi că tu ai ales să suferi. Apoi ierţi. Te ierţi pe tine, de fapt. Şi-abia după aceea poţi uita. Asta este dovada iertării depline. Dacă încă mai tragi amintiri dureroase după tine, înseamnă că n-ai uitat. Detaşarea nu vine din ignorare, ci din profundă înţelegere. Apoi da, poţi fi sigur c-ai acceptat, iar asta este o manifestare a iubirii. Iertarea aduce pacea cu tine însuţi. Apoi urmează eliberarea. Pacea este deplină detaşare.

Personajul Galben: Pacea înseamnă detaşarea de lume? Trebuie să te izolezi?

Personajul Verde: Mai degrabă neataşare. Echidistanţă, nu izolare. La echidistanţă se ajunge învăţând iubirea.>>

Nu putem iubi cu adevărat atâta vreme cât avem ascunse neiubirile pe sub măştile pe care le purtăm nu doar în lume, dar chiar şi în faţa propriei oglinzi. Credinţa într-un dumnezeu împărţit menţine împărţirea în tabere care se opun. Neacceptarea omniprezenţei şi omniscienţei sale ne menţine mândria, orgoliul, răutatea, meschinăria, falsitatea, lipsa de integritate, permanenta luptă sau starea de a fi gata să te opui, să opui rezistenţă oricărei manifestări care nu e pe placul ego-ului învăţat, educat, format de mediul în care s-a născut.

Cel mai des folosite şi astfel împuternicite cuvinte ale anului 2020 au fost carantină, izolare, distanţare socială, mască, englezescul lockdown şi, bineînţeles, mai nou introdusele cuvinte coronavirus şi nou-născutul covid-19.

Mă întreb ce alte cuvinte-universuri de informaţie sunt acum hrănite, care vor fi impuse şi care se vor impune in 2021.

Eu aş impune Bunătate, Iubire, Bucurie, înţelegând că nu poţi ajunge la iubire până când nu ai avut Curajul să vrei Adevărul, să ai bunăvoinţa de a-ţi schimba mentalitatea şi atitudinea, să ai voinţa de a fi integru, să ai curajul de fi bun şi de a manifesta bunătatea oricând, indiferent de circumstanţe, deschizându-te, astfel, spre pacea cu dumnezeu. Am scris cu litere mari deoarece acestea sunt şi nivelurile superioare ale conştiinţei aşa cum au fost definite de ilustrul învăţător spiritual David R.Hawkins, doctor psihiatru renumit, conferenţiar şi cercetător al conştiinţei, autorul Hărţii Conştiinţei, o prezentare a straturilor experientizării unică în istoria cercetării conştiinţei. Nu mă aştept ca cei care distribuie cărţile domniei sale fără să respecte drepturile de autor, astfel aducând atingere în mod direct însuşi învăţătorului şi poziţionându-se departe de învăţăturile sale, să atingă nivelul minim al Curajului, al Adevărului, al Integrităţii. Lipsa de integritate din clipa în care o persoană alege să transmită gratuit şi public orice carte scanată sau altfel obţinută doar pentru a-şi satisface orgoliul ascuns pe sub “dorinţa de a ajuta”, din dorinţa de a-şi mări grupul de admiratori sau pur şi simplu pentru că “aşa fac şi alţii” rămâne întipărită în karma sau pe lista păcatelor persoanei, în sarcinile sufletului. Dar câţi dintre cei care fac asta îşi pun asemenea probleme? Dacă ar face-o, cu siguranţă s-ar cutremura de răspunsul primit şi ar înceta.

Cam asta am simţit eu a scrie azi, 5 ianuarie 2021, Bucureşti.

Featured  Image by Dennis Beck from Pixabay 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.