De La colţ,
de parcă umbra zidurilor alb-gălbui avea să-ţi apere tristeţea
sub solzii nevăzuţi ai pietrei
strat peste strat rânduiţi, translucizi
şi-atât de invizibili ochilor
pierduţi în adâncimea unei fugi
nedespărţite de preludiul surd al vieţii.
Nici nu ştiam că timpul se acoperă cu solzi până devine piatră
nici sugrumarea-ţi nu ştiam că seacă.
Şi nici cât doare
izbitura zidurilor alb-gălbui
de ochii-mbătrâniţi în căutare.
Aşa aflat-am cum se ţese triunghiulară umbra
cu fire toarse din tristeţea netrăirii tale.
mă iartă, Poezie.
Worlds of Words 