Mes, spectacolul

Spectacolul Mes a avut două prezentări publice, în 14 şi în 30 iunie 2016. Ne-am grăbit să-l prezentăm în iunie, dar încă mai era mult de lucrat. Oricum, era în pregătire pentru stagiunea din toamna lui 2016. Numai că în aprilie, când am prezentat un alt nou spectacol, un text scris începând din noaptea de revelion şi chiar aşa intitulat, Revelion cu Dumnezeu, mă angajasem să-l prezint pe Mes în iunie, şi când îţi iei un angajament este firesc să-l respecţi, nu?

Textul lui Mes este o împletire, o colaborare între doi autori, subsemnata, Daniela Marin şi Andrei Roşu. Scrisesem aproximativ jumătate din text când, în urma unei conversaţii mai lungi avute cu actorul Andrei Roşu, mă sună şi-mi spune: “ştii, am scris pe nerăsuflate un text care cred că se va îmbina perfect cu textul şi cu stilul tău.” Aşa a fost. Puţine modificări au fost necesare. Am îmbinat totul şi, până la finalul lui 2015, piesa era scrisă. A doua piesă scrisă în 2015.

Iniţial era vorba s-o regizeze Andrei. Dar n-a mai fost aşa. El îşi crease deja o viziune regizorală, eu, în timpul foarte scurt dintre aprilie şi iunie, am făcut… tot ce am putut face atunci şi în respectivele condiţii financiare.

Combinaţia între proiecţiile pe un ecran, proiecţii de umbre şi de fragmente video, a fost cel mai greu de manifestat în scenă. Cum eram şi un teatru independent, care trebuia să închirieze spaţiu de repetiţie şi spectacol, un teatru foarte, foarte la început, cu numai două spectacole în repertoriu, Eternul Spectator şi 4×4 personaje, la care se adăugaseră proaspetele Repetiţie în Casa Inimii (februarie 2016) şi Revelion cu Dumnezeu (aprilie 2016), era greu. Până la urmă, am reuşit să urcăm pe scenă şi această piesă. De data aceasta am avut şi mai mult sprijin din partea prietenilor. Slavă eternă, vouă, prieteni! ❤

Alice Nicolae mă ştia, ştia cum lucrez, aşa că, a fost mai simplu. Încrederea actorului în regizor nu se câştigă aşa, cu una cu două, cu atât mai mult cu cât ştie că nici măcar nu este un regizor, nu unul cu diplomă. Am învăţat în perioada aceea de Teatru Spiritual, pornind din decembrie 2014, cu spectacolul de lansare a cărţii NOI în secolul XXI:Volumul 2, care s-a transformat ulterior în Eternul Spectator, apoi 2015 şi 2016, până în septembrie, am înţeles încă o dată că atunci când vrea Dumnezeu, omul poate face orice şi oricât. Asta nu înseamnă că nu am primit ajutor şi din partea actorilor. Departe de mine gândul să uit de aportul lor. Dar când mă gândesc la câte am făcut… de la scrierea textului dramatic, la decoruri, regie de lumini, selecţia muzicii şi a efectelor sonore, cărat decoruri, organizat repetiţii, contracte, tot felul de cumpărături… Nu-i vorbă, că nu-mi era străin tipul acesta de munci, grămadă, de toate felurile şi nici acum nu-mi e. Dar atunci a fost… altceva!

Cred că m-am molipsit de la Adrian Ordean şi cartea sa de memorii!!! Ce fac eu aici?

Să şterg ce-am scris? Să las?… atunci asta devine o pagină de jurnal. Uite ce se-ntâmplă când trebuie să aştepţi două ore să se încarce un film în YouTube! Te-apuci de poveşti.

Totuşi, m-aş opri. Vorba multă, sărăcia… hmmm, am uitat… cum e vorba asta? Uite cum iar nu găsesc cuvinte. Nu-i de mirare că m-am prăbuşit atunci. Şi nu doar de epuizare. Dar, să revin de unde am pornit.

Gyuri a iubit mult rolul ăsta şi cred că ar fi ajuns un spectacol apreciat, după cum mi-au spus câţiva care credeau că avea să devină “hit-ul” Teatrului Spiritual.

Alături de Ioan Gyuri Pascu, în rolul lui Mes, actorul Robert Radoveneanu, în rolul Domnului L. avea să strălucească din ce în ce mai mult, sunt sigură. La fel şi Mădălina Ignat, în rolul Mireasa părăsită, Alexandra Stroe, soţia, Ştefan Fieraru, soţul şi… “Mama”, Eva, în interpretarea lui Alice Nicolae.  Echipa aceasta urma să crească. Orice spectacol creşte în continuare până îşi atinge limita. Rolul creşte în actor cu fiecare reprezentaţie, la fel şi spectacolul. Sau aşa ar trebui să fie.

De data aceasta, pentru costume am primit sprijinul creatoarei Mihaela Creţescu şi artistului plastic Oana Florescu. Doamna Iolanda Mihai m-a ajutat din nou cu croitoria, lunga pânză întinsă pe post de ecran fiind cusută de dumneaei. Un alt ajutor, exceptional, a fost confecţionarea suporţilor din aluminiu care aveau să susţină cei doi pereţi de décor. Pânza/ecranul şi zidul de cărămidă. Aceşti suporţi ne-au fost dăruiţi de sora lui Gyuri, Maria şi de partenerul ei, Vasile. De data asta nu mai aveam nevoie să închiriem o dubă pentru a transporta “pereţii” şi restul obiectelor de décor, în sfârşit! Puteam să le car cu maşina mea.

Yeeeiii! S-a încărcat, finally! Gata, pot să mă duc la culcare! E 2.22 noaptea. Sau… dimineaţa. Depinde din ce colţ priveşti. Mi-am dorit să postez şi acest spectacol tot ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, dar uite că n-am reuşit. Mare lucru că m-am hotărât să fac asta, să fac publice filmări, aşa cum sunt ele, ale spectacolelor de-atunci. Mi-am înfrânt, cel puţin parţial, perfecţionismul. Aşa că… vizionare plăcută, vă doresc!