Ultima dată când ţi-am urat “La mulţi ani frumoşi”, pentru că aşa mi-a venit mie, să adaug ceva după tradiţionalele trei cuvinte, şi ce-ar fi putut fi adăugat anilor dacă nu urarea de a fi frumoşi, chiar dacă oamenii nu mai au timp să-şi vadă frumuseţea, ori să mai simtă vreo frumuseţe în experienţa lor,
Tag: Jurnal
Totul pare. Ochilor aţintiţi. Uneori pare chiar şi pentru proprii-mi ochi. Pare că nu voi putea nicicând în astă viaţă să privesc altfel zilele acestea, acum trei la număr, 20, 21 şi 22 iunie. Oricât mă arunc în treburi, atât cât pot şi cum pot să le fac, dar fac ce fac şi privesc lumânările aprinse. Atunci, simt cum mă prăbuşesc într-un hău al lipsei de sens. Iubirea e umbrită de tristeţe… cu alte cuvinte, nu e iubire pură. Observaţia asta mă trage de păr şi mă scoate din fundul fântânii.
Spectacolul Mes a avut două prezentări publice, în 14 şi în 30 iunie 2016. Ne-am grăbit să-l prezentăm în iunie, dar încă mai era mult de lucrat. Oricum, era în pregătire pentru stagiunea din toamna lui 2016. Numai că în aprilie, când am prezentat un alt nou spectacol, un text scris începând din noaptea de revelion şi chiar aşa intitulat, Revelion cu Dumnezeu, mă angajasem să-l prezint pe Mes în iunie, şi când îţi iei un angajament este firesc să-l respecţi, nu?
Anul acesta a pornit să rotească placa turnantă a marii scene a lumii. Probabil că peste şase ani vom vedea un alt décor, alte obiecte de recuzită, alte costume, alte poveşti şi poate chiar şi alţi actori. Să fim pregătiţi să interpretăm orice fel de rol, mă gândesc. Să ne deschidem mintea cât mai mult, să învăţăm cât mai bine şi cât mai repede că… “ce e val, ca valul trece”. Ce rămâne? “Aceasta-i întrebarea.”
Marea asta mă doare. Îmi trezeşte dureri răspândite prin corpul bătătorit de soare. Marea asta fără de valuri e rece şi mult prea sărată. E-o mare înconjurată. Vapoarele mărginesc orizontul. Probabil acolo se-adună şi pescăruşii lăsând plaja şi oamenii în grija stolurilor de porumbei. Nu vreau să fotografiez vapoare. Îmi limitez perspectiva la cer şi