Din piatră sculptate cuvintele luminează cerul cel vârstnic mereu apăsat de umbrele viselor de care nimeni chiar nimeni nu scapă.
În piatră ascunsă lumina pulsează în inima unui poet sub luna plină de dorul de soarele care s-a îndrăgostit de pământ ori de oameni şi nici nu se teme de furia lunii geloase ce pune-n mişcare armate de valuri pământul să învelească oglindă să-i fie doar ea soarelui noaptea.
Poemul se naşte din piatra uitată acum sfărâmată de mare în tempoul nehotărât al valurilor care se murmură-n noaptea de stele lucind.
Cernute ascunse pe sub cochiliile goale amintind trupuri de carne ce timpului nu au supravieţuit cuvintele de nisip se înalţă prin tălpile goale ale poetului cotropit.
Cuvintele urcă tot urcă spre lună vrând să ajungă s-o mângâie blând. Minerale cristale cu margini zimţate în aerul urcuşului roase ale cuvintelor coase topite cad pe pământ.
Lumina din piatră le-mpinge departe departe de lună, de soare departe de lumea ne-bună atât de departe că nu-i nicio minte să le audă.
Pierdut sau trezit poetul se miră. Cuvintele nu-s. E doar o lumină.
De 
Worlds of Words 