Din piatră sculptate
cuvintele luminează cerul cel vârstnic
mereu apăsat de umbrele viselor
de care nimeni
chiar nimeni nu scapă.
În piatră ascunsă lumina
pulsează în inima unui poet
sub luna plină de dorul de soarele
care
s-a îndrăgostit de pământ ori de oameni
şi nici nu se teme de furia lunii geloase
ce pune-n mişcare armate de valuri
pământul să învelească
oglindă să-i fie doar ea soarelui noaptea.
Poemul se naşte din piatra uitată
acum sfărâmată de mare
în tempoul nehotărât al valurilor
care
se murmură-n noaptea de stele lucind.
Cernute
ascunse pe sub cochiliile goale
amintind trupuri de carne ce timpului nu au supravieţuit
cuvintele de nisip se înalţă
prin tălpile goale ale poetului cotropit.
Cuvintele urcă
tot urcă
spre lună vrând să ajungă
s-o mângâie blând.
Minerale
cristale cu margini zimţate
în aerul urcuşului roase
ale cuvintelor coase topite
cad pe pământ.
Lumina din piatră le-mpinge departe
departe de lună, de soare
departe de lumea ne-bună
atât de departe că nu-i nicio minte să le audă.
Pierdut
sau trezit
poetul se miră.
Cuvintele nu-s.
E doar o lumină.
De 
Worlds of Words 