De Când nimeni nu mai ronţăie floricele, când se instalează acea linişte, acea tăcere plină doar de sunetul filmului, un film care te duce în el, dincolo de pânza ecranului, te ia cu fotoliu cu tot, te absoarbe natural pentru că tu nu opui nicio rezistenţă, atunci ştii că eşti în faţa unui film foarte bun. Foarte bun nu pentru că i-a adus lui Cristian Mungiu al doilea Palme d’Or, nu pentru că orice film a făcut acest autor a fost foarte bun, ci pentru că acel “critic” din tine nu găseşte nicio lipsă, niciun cusur, pentru că filmul însuşi nu ar fi fost posibil în alt fel. De obicei, numim asta perfecţiune.
De la imagini fantastic de frumoase, cum ar fi prima foarte scurtă secvenţă în care apare digul, o secvenţă ce mi-a trezit instantaneu dorul de a o revedea, la interpretarea actoricească fabulos de bună… absolut toţi cei care apar în acest film sub bagheta magică a lui Mungiu sunt exact aşa cum… ?… Acea naturaleţe – care mă împinge să-i asociez, totuşi, atributul fantastică – care nu e “jucată”, e trăită, aceea se aşează discret în fiinţa ta lăsându-ţi libertatea de a fi şi tu un personaj, unul invizibil care poate fuziona cu fiecare şi oricare dintre personaje, chiar şi cu, aparent, cel mai nesemnificativ. Secundarul secundarului. Nu cred că există “nesemnificativ” în filmele lui Mungiu. Şi nici “secundar”.
Unghiuri şi încadrări ale camerei (perspective) te ajută să vrei să fii imparţial, te conduc printre “clipele” comunitare – între copiii şi adulţii poveştilor – într-un ritm aparent liniştit până când singura manifestare violentă a personajului interpretat (minunat!) de Sebastian Stan se aude. Da, doar se aude! Excepţional turning point!
Dacă ar fi să transpun în termeni “spirituali”, “Fjord” este un exerciţiu de auto-observare a reacţiilor ego-ului mereu înclinat spre a se poziţiona de o parte sau de alta, de cele mai multe ori alegând extremele. Este un excepţional exerciţiu în favoarea reluării gândirii raţionale cu adevărat, cu echidistanţa necesară unui autentic proces de analiză. Este un excepţional exerciţiu al echilibrului care pare să fi dispărut din gândirea omului modern, din societatea actuală. Folosirea oricărei situaţii dramatice pentru a obţine atenţia maselor, pentru a le vârî subtil sau trâmbiţat ideea, proiectul, crezul, intenţia ta, pentru a obţine ceva în folosul tău şi pe seama realelor victime este una dintre cele mai grave boli sociale din prezent. Şi este o boală transmisibilă.
“Fjord” este un film pentru întreaga omenire, un scenariu ale cărui subiecte pot fi extrapolate, perspectivele sale pot fi asociate oricărei alte probleme sociale care lărgeşte acest hău creat între o parte/tabără şi alta, împărţind oamenii “politic”, după principii şi nu după natura fundamentală a vieţii umane.
Măiestria realizării unui personaj feminin (excepţional în interpretarea actriţei Renate Reinsve) care cuprinde viaţa şi moartea, a cărei iubire nu se limitează la aspectul matern… ori aş putea spune că este iubirea maternă absolută… se întinde cu o fineţe uluitoare în tot filmul. Se răspândeşte precum cerneala în sugativă, cu o intensitate ţinută permanent într-un control ce pare a favoriza libertatea bunului simţ chiar în contradicţie cu interpretările şi motivaţiile anumitor gesturi ale personajului.
Nu ştiu dacă e potrivit, sper să nu fie considerat un spoiler, dar nu mă pot abţine să nu citez un fragment din ultimele cuvinte ale filmului: “Te iubesc…”
Mulţumesc Cristian Mungiu şi mulţumesc absolut fiecărui om care a făcut parte din acest film, indiferent ce parte a fost, cât de mică sau cât de mare! “Părţile” acestea au făcut un Întreg!
Şi, Felicitări, că am uitat să spun de la bun început!
Cu recunoştinţă,
Daniela Marin, Bucureşti, 13 Iunie 2026
P.S. Fotografia cu care îmi ilustrez mărturia este un print-screen făcut din contul de Instagram @fjordthefilm, cu decupaj.
P.P.S. Sper să vadă milioane de români acest film şi miliarde de oameni de pe această planetă. Evident, fiecare va avea experienţa sa. Indiferent de reacţia manifestată, exprimată, indiferent de contextul personal, cred că ceva acolo, deep down, în străfundul fiinţei va fi atins, va fi aprins.
Worlds of Words 