Şi a mai fost o întâmplare a Atelierului Literar. Frumoasă, chiar dacă uşor împiedicată de tehnologia asta, fir-ar ea să fie, că dacă n-ar fi ea, ce s-ar face oamenii acum? Un acum pentru care trebuie să mulţumim, căci nu ştie nimeni cum va fi “acumul” peste câteva luni, peste un an. Mi-a părut rău
Categorie: Ateliere
Acum chiar trebuie să revin cu noi veşti despre acest atelier! Nu-mi doream neapărat, căci mi se pare suficient cât l-am anunţat. Daaar, am cumpărat un spaţiu în platforma Zoom. Ne putem răsuci firele minţii împreună, le putem înnoda având chiar şi o tablă pentru asta :)) Pentru a vă transmite invitaţia şi parola pentru
Copiez şi aici articolul publicat în blogul editurii, o invitaţie pentru Atelierul Literar din 4 aprilie: Prea aproape fiind de ziua lui Nichita, mi-am zis să ne-ncercăm sub adierea cuvintelor sale alegând ca temă a celei de-a doua întâlniri a Atelierului Literar #necuvintele. Să ne inspire, să ne aspire, să ne mângâie spiritul. Nu, nu vom
S-au răsucit frunzele prea uscate de arşiţa verii. S-au adunat în grupuri galbene peste iarba pe ici, pe colo încă verde. “După vacanţă” am intitulat primele ateliere pentru copii, cele de la sfârşitul acestei săptămâni. Asta pentru că vom începe această serie în paşi uşori, de vacanţă. Bucurându-ne de revedere sau de cunoştinţă, vom păşi
Creaţie-reacţie, nu este doar un joc de cuvinte. Este chiar realitatea comună. Gândim ceea ce urmează să trăim ca o consecinţă liniară a programării mentale. Iar acest lucru începe din copilărie.

