Nu ştiu dacă Mihai Cotea ştia că aveam să primesc cartea lui, Eu şi Mia, cu o zi înainte de ziua mea de naştere. Făcusem comandă, nu o cerusem cadou. Dar aşa a dorit autorul, să mă bucure cu un dar. Am vrut să-i scriu chiar atunci, măcar un mail, un “mulţumesc” sau pe fb… dar
Inițial publicat pe Teatrul Spiritual:
Două dintre piesele prezentate de Teatrul Spiritual, în cei aproape doi ani de când s-a ivit în lume, s-au adunat într-un volum, mai exact în primul volum al Colecţiei TEATRU, în catalogul Editurii Cartea Daath. Conceptul grafic al colecţiei este semnat de Irina Maria Gănescu. Am scris aceste piese…
Am creat o nouă colecţie în catalogul Editurii Cartea Daath: Colecţia TEATRU. Pentru că este firesc, această colecţie este deschisă autorilor români contemporani cu precădere. Conceptul grafic al colecţiei şi afişul aparţine Irinei Maria Gănescu, designer. Volumul 1 al acestei colecţii va avea lansarea luni, 20 martie, orele 18, la Biblioteca Metropolitană – Sediul Central.
-Ah, uite-aici un taxi! E ok dacă te las aici? – Da, sigur, mulţumesc! Te pup! – Şi eu te pup! Îmi pare rău că nu te pot duce până acasă, dar… – Te rog, nu ai de ce să-ţi pară rău. E ok. Pa! Schimbul de locuri dintr-o maşină în alta îi păru chiar
Un extras din cartea “NOI în secolul XXI – volumul 2 – Caietul Danielei. Cândva am publicat această poveste sub titlul “Îngerul şi oglinda fermecată”. În Caietul Danielei, cea de-a doua parte a volumului, căci prima îi aparţine Dariei Gănescu, am inclus “Îngerul şi oglinda fermecată” într-o poveste mai lungă, ce se întinde pe mai multe pagini…



