Brazdele astea adânci Trebuie să plâng ca să plouă, ca să se umple rănile cu ploaie. Doar cerul poate să spele sarea sufletului plâns. Doar cerul mai poate curăţa albia hrănită cu zoaie. Altfel nimic n-a mai creşte nici grâul, nici macii, şi foametea-i va ucide, săracii. Trebuie să plâng ca să plouă. Ploaia ştie
Etichetă: poem
Greu de înţeles şi foarte greu de schimbat această paradigmă a opoziţiei, a respingerii! Ea se respiră din aerul in-format astfel! Diferenţierea şi opunerea rezistenţei sunt primele lucruri pe care le învaţă gândirea omului mic. Aşa învaţă să gândească omul, după modelele existente în mediul înconjurător.
Îţi mulţumesc că mi te-ai arătat. În fel şi chip. Că mi-ai permis să te cunosc şi să te recunosc şi-aici, în lumea asta. Atât cât ai vrut tu. Eu te-am tot căutat! Cât de mult mi-ai lipsit! Cât mi-a lipsit această căldură, acest… Acasă! Cât aş fi vrut să-ţi pot spune toate astea, să
Eternul exerciţiu al iubirii, ori exersarea iubirii prin toate experientele vietii… Printre picaturi am reusit sa adun intr-un filmulet cite ceva din perceptia mea fata de cuvintele adunate in acest volum nascut cu 10 ani in urma.
Ochiul Mi-am spovedit sufletul ţie, Lumină! L-ai ascultat şi apoi l-ai luat în palma ta urcându-l atât de sus până în dreptul ochiului tău mare atât de mare (oh, Domane cât de mare!) încât a trebuit sa mă pui iar jos ca să il pot vedea şi eu! Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura
Worlds of Words 