Repetiţie în Casa Inimii – 25 febr 2016

“Inima mea, când vorbeşte, ştii, spune poezii.

Ochii mei sunt maeştri graffiti, pictează viaţă pe străzile pustii.

Mâinile mele dezmiardă orizontul scriind cu arătătorul: „speranţă”.

Mintea mea a obosit încercând să înţeleagă atâtea minuni

Şi-a intrat în vacanţă.”

Cu aceste versuri debutează spectacolul-poezie intitulat “Repetiţie în Casa Inimii”. O poezie din volumul “Purtătorul de cuvinte”, cea mai recentă carte semnată de Ioan Gyuri Pascu, apărută în 2013 la Editura Cartea Daath.

Deschizi această carte şi te întâmpină un motto: “Consumul excesiv de gânduri dăunează grav seninătăţii!” Ce faci? Îţi laşi gândurile mai încolo şi răsfoieşti cartea cu seninătate sau îţi ascuţi atenţia să găseşti acele gânduri care dăunează… auzi tu, seninătăţii!

Nu se ajunge prea uşor la această seninătate a iubirii. Oamenii se pierd printre raţiuni, mode, curente, judecăţi de valoare, ierarhii şi tradiţii, dar mai ales în mrejele instinctului educat să aibă, să posede, să îngrădească, să delimiteze “proprietatea”, în cazul acesta, persoana iubită, ba chiar iubirea în sine. Definim iubirea în funcţie de ceea ce învăţăm din mediul înconjurător, după modelele pe care le avem în jur. Ne dorim s-o definim, s-o înţelegem, ne dorim să îngrădim iubirea de teamă că ceea ce nu este definit raţional, nu este “în controlul” nostru, adică… are putere asupra noastră. Şi totuşi, iubirea ne trăieşte pe noi, atunci când este potrivit, nu atunci când ne dorim noi. Şi ne trezim aşa, trăiţi de iubire, speriaţi de iubire, sufocaţi de iubire pentru că, iată, a înconjurat pereţii între care ne-am izolat, apasă pe ferestrele şi uşile pe care le-am zăvorât bine-bine, ca nu cumva să pătrundă în casa noastră ceea ce nu ştim şi nu putem controla. Deschiderea inimii sau pur şi simplu acceptarea inexistenţei mărginirilor în care ne încredem cu atâta inteligenţă, ne schimbă lumea, schimbă experienţa-felul în care ne trăim viaţa. Dar nu, noi am învăţat să închidem, nu să deschidem! Frica ne-a învăţat să zăvorâm, nu să descuiem lacătele gândirii cu care suntem binecuvântaţi. Gândim, însă, între limitele lui zero şi unu, ca un computer, că de-aia am reuşit să-l inventăm. Şi-atunci, şi iubirea este gândită tot aşa. Încercăm s-o aşezăm într-o cutie, să-i lipim o etichetă, s-o definim prin antonime, s-o comparăm, s-o analizăm… adică, să n-o trăim.

În casa inimii omului se ascund tainele pe care le caută în afara sa, pe care simte nevoia să le afle. În casa inimii omului se ascunde seninătatea, împărăţia cerului iubirii.

Şi-astfel, o “Repetiţie în Casa Inimii” ne-ar putea aduce ocazia înţelegerii acelor lucruri de care ne temem şi care, astfel, sunt chiar blocurile de gheaţă ce-ascund căldura sufletului.

“Teama atacă. Iubirea alină. Teama îngrădeşte. Iubirea eliberează. Iubeşte-ţi teama şi dă-i aripi să zboare.” scria Ioan Gyuri Pascu în cartea “În căutarea Armoniei” (2005), o carte de cugetări, să spunem, de maxime ale înţelepciunii universale pe care autorul, aşa cum recunoaşte el însuşi, le-a primit în dar, care au curs în mintea lui timp de trei zile. Poate de-aceea această carte a ajutat pe mulţi, a fost un medicament pentru inimă şi minte şi este în continuare. Inspiraţia divină nu rămâne izolată între paginile unei cărţi, ci se răspândeşte prin ochii cititorilor mai departe, atingându-le sufletele, deschizându-le inimile.

Îmi doresc să se întâmple la fel şi cu acest spectacol-poezie, în care nu doar cuvintele scrise în cărţile lui Gyuri, dar şi cântecele sale să adie la porţile inimilor spectatorilor, să le îmbie să se deschidă înspre seninul iubirii ce suntem!

Afişul spectacolului este realizat de Irina Maria Gănescu, după coperta de cd concepută de Iarina Pascu pentru noul album compus de Ioan Gyuri Pascu şi intitulat chiar aşa:

“Casa Inimii”.

Vă aşteptăm joi, 25 februarie, la Teatrul de Artă Bucureşti, gazda spectacolelor noastre, ale Teatrului Spiritual!

Daniela Marin