Eveniment: “5 balade rock” – “aici nu se moare niciodată”

Am ieşit în lume! Da. Aceasta este o realizare! Am fost la un eveniment cultural. Nu! Am fost la un eveniment de cultură. Într-un spaţiu ce sărbătoreşte cartea, adică la Târgul Gaudeamus. Nu am mai fost la niciun târg din 2014. Iar la Gaudeamus am participat la ediţia de vară, de la Mamaia, în 2013, pentru că am vrut să lansăm acolo Aventurile lui Chilli Ramirez.

Am avut o motivaţie puternică să merg, una care a antrenat motivaţii mai mici precum… “poţi s-o faci!” 🙂 Eu ştiu ce zic, şi poate câţiva aproapiaţi să mai priceapă de ce este o realizare căci, faţă de lansarea de anul trecut a poetului Liviu Antonesei, unde mi-am dorit să ajung dar mi s-a făcut rău chiar înainte de a pleca din casă, iată, acum am ajuns. Cu întârziere am ajuns, ce-i drept, una de mai mult de 15 de minute, pentru că mi-a trebuit o oră şi jumătate să ajung la Romexpo. Vinerea se-ntâmplă ceva cu circulaţia în Bucureşti, asta mi-e clar.

Clar îmi este şi că poezia se rosteşte din poezie, adică din acea stare poetică în care poţi fi sau nu poţi fi. Se şi declamă, atunci când poezia o cere, nu zic, se şi “interpretează”, atunci când inter-pretarea se pretează. Mi-e încă şi mai clar că poezia scrisă de femeile acestui secol este altfel, da, un alt fel de poezie care nu-şi doreşte nici să fie “fatală”, nici să fie “divină”, nu-şi doreşte să fie altfel decât este. De fapt, nici nu-şi doreşte ceva. Ea devine, intră în existenţă în chipul şi asemănarea fiinţei ce-o primeşte, răscolindu-i chipuri şi sentimente atât de noi pentru cititorul din secolul trecut, încât acesta mai degrabă o ocoleşte simţind că nu i-au crescut încă aripi în ochi să-l zboare prin cerurile pământene ale poetei.  Ea nu mai este “poetesă”, ea este poet-ă.

poezia nu mai are răbdare

 

poezia nu mai are răbdare

cu fetele tinere care dimineaţa

îşi spală singure cearşafurile

de urmele de spermă.

 

nu mai vrea să ştie nimic

de beţişoarele Kamasutra,

de după-amiezi cu zeiţe şi zarathuştri,

de cum am trecut prima oară

paharul cu vodcă de la unul la altul

pretinzând că ne scapă de febră.

nu o mai interesează deloc

coapsele mele şi cum că noaptea

le-a învăţat ceva, orice.

 

dintr-odată i-a venit aşa

să-şi dea drumul

în alt trup din coapsa mea,

proasta.

Aici am deschis volumul de versuri al Nicoletei Dabija, poate pentru că aici era pus semnul de carte, bentiţa această albă, fină, amintindu-mi de cărţi de altădată. “aici nu se moare niciodată”- ce titlu puternic, ce mesaj, ce volum frumos, frumos tipărit, frumos editat!… Şi da, am putea scrie doar cu litere mici şi am putea pune punctul acolo unde chiar simţim nevoia de punct, şi virgule unde avem nevoie de o gură de aer, luată în fugă, să nu cumva să pierdem Poezia care nu stă să ne aştepte punctuaţia, ea creşte şi creşte…

până unde cresc

până unde cresc, doamne, florile astea din trup

şi de ce-ai lăsat cerul atât de aproape?

Poate pentru a ne arăta mai de-aproape păsările.

o pasăre în vis

am născut o pasăre în vis

eu, o rană în zbor

 

Ce punct să pui după o asemenea trăire? Perluţa aceasta de poem ar merita o carte. Ea singură, iar restul paginilor goale ca nişte oglinzi îndreptate spre cititor.

Tare mă bucur că am avut ocazia să o cunosc pe poeta Nicoleta Dabija!

Cât despre volumul poetului Liviu Antonesei, 5 balade rock… şi-a depăşit condiţia de volum de poezii cu siguranţă. Conceptul editorial al acestui album-volum-album împlineşte “memoria” poetului cu fotografii ce tapetează cu grijă pereţii camerelor descuiate, lăsate a fi vizitate.

Deşi pare tributar exclusiv “scufundărilor în memoria” sa (aşa cum îmi scrie în autograf domnul Antonesei) eu cred că acest volum este mai degrabă  “time disruption”, chiar aşa cum scrie în titlul primei balade:

TIME DISRUPTION

ANOTHER ROCK BALLAD

în fiecare dimineaţă de duminică, după un vechi ritual

stabilit pînă în cele mai mici amănunte, se naşte mereu

un profet sumbru – o să-i spun el, nimeni nu-şi asumă

de bună voie locul de la marginea nebuniei -, dar el

se pregăteşte de cu seară şi creşte peste noapte

ca o pîine dospită peste măsură…

e poate a doua zi după shabbatul vrăjitoarelor –

şi în zăpada murdară care curge în rigole, el nu vede

promisiunea unei primăveri grăbite sau a verii,

ci iarna aspră care va veni peste cîteva anotimpuri.

Mă opresc aici cu citatul, căci baladele acestea rock, după cum ştim, sunt lungi, suficient de lungi cât să se iubească oamenii, dar şi deoarece puteţi citi în site-ul poetului întreaga baladă:

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/01/28/24383/

Scriitura aceasta plină de toate simţurile cunoscute, trezindu-le pe cele mai puţin recunoscute, tipică poetului Liviu Antonesei, metaforizând orice, şi mai ales cu totul neaşteptat, nu are timp, nu poate fi ancorată în vreun secol, de-aceea zic că rememorările acestea sunt tablouri pe care le putem admira acum şi oricând în viitor, în orice expoziţie a lumii.

Nu am apucat să citesc “contextul”, prefaţa scrisă de Sorin Antohi, intitulată “Balada bovarismului contracultural – pornind de la un poem al lui Liviu Antonesei”, căci mi-am dorit să aştern repede aceste gânduri şi să le public, până nu mă răzgândesc. Sunt sigură, însă, că lumea conturată în glosele cultural-istorice construite de domnul Antohi îmi va aminti de rezistenţa prin cultură, de ceva ce azi nu mai există. Mă opresc aici.

Felicitări tuturor, poeţilor, editorului Nicolae Tzone şi Editurii Vinea!  Succes la vânzări!

Fotografiile sunt făcute de mine, cu bietul meu telefon. Nici luminile nu erau pe chipurile poeţilor, ce-i drept. Neoanele astea din standuri sunt…

16 noiembrie 2018, la Targul de carte Gaudeamus – standul Editura Vinea.