Pieritoarele imagini #poem

Într-un aproape colţ în care Edison nu se-ntindea

nici raza nu avea tangenţă cu nemulţumirea mea

într-un aproape întuneric smintit de-atâţia pixeli ţipători

zvârliţi de monitorul mare şi-ntronat ca împărat

în faţa mea, orbită poate chiar de prea multa lucrare

atins-am alt ecran, unul mai mic şi vorbitor, de-atâtea ori mângâietor

de alte multe ori tulburător

şi uite cum neantul îmi cuprinse mult peste o mie de fragmente colorate

tablouri şi portrete ale vieţii înşirate în clipe înrămate

în mega-spaţii-nghesuite

trăiri făr’de cuvinte

dovezi palpabile şi totuşi, iată, pieritoare.

 

Memoria rămase nudă.

Ba chiar şi vidă precum spaţiul în care se retrage timpul netrăit.

Indiferentă la mulţimea de atingeri cu care încercam s-o regăsesc,

memoria rămase goală în aşteptarea timpului prezent.

 

IMG-20190203-WA0009

Aşa pierdut-am fotografiile ce cuprindeau Poemul frângerii – dintr-o atingere eronată pe ecranul telefonului. Poate pentru că nu l-am scris când a vrut el?… L-am amânat, alegând să fac alte lucruri. Ori poate pentru că a venit vremea  să fac loc altor amintiri? Să mă dezleg de oamenii din pozele pierdute, să curăţ “mega-spaţiul”?…  Erori, accidente şi coincidenţe? Când totul se petrece de la sine? Hm!

De ce nu există o fereastră care să strige şi din telefon: eşti sigur că vrei să ştergi toată chestia asta? De ce cardurile de memorie nu au coş de gunoi pe unde să poţi cotrobăi şi recupera lucrurile pe care le-ai aruncat acolo fără să vrei? Cardurile astea ar trebui să fie ca subconştientul omului, nu?

Ooppsss! Şi dacă sunt chiar aşa?

7 thoughts on “Pieritoarele imagini #poem

  1. Știu cum e…
    În afară de lucrări la calculator neterminate dar pe-aproape, pierdute prin pană de curent, scăpat telefon în apă și foarte multe adrese imposibil de recuperat din el, pot aminti și de fotografiile mele din timpul Revoluției din 89. Pe 24, când deja îmi propusesem să mă întorc acasă, pentru că de-acum armata era pe străzi și era de partea noastră. Dar tocmai în seara aceea m-am pricopsit cu o prostie de rană (probabil glonț de cauciuc, pentru că am plecat pe picioarele mele de la spital, doar cu un fel de cucui în spinare și cu hainele găurite), m-a adus în fața unui filtru de „revoluționari” mai zeloși, postați la poarta spitalului (se constituiseră sute de astfel de grupulețe în București și ne verificam unii pe alții care ce suntem, teroriști sau voluntari :). Aceștia mi-au desfăcut aparatul de fotografiat, să-l caute de bombe… Și evident că mi-au distrus filmul din el!

    Like

  2. De aceea-i bine să salvăm tot ce ne e drag pe un hard sau pe un stick usb. Dar nu o prea facem şi uneori ne dispar cuvintele scrise ori fotografiile prețioase. În fond nu-i nimic. Le avem pe toate în inimă şi în memorie chiar dacă poate cuvintele vor prinde o altă formă.

    Like

      1. I wish I could place here an image, not some ordinary words. But… maybe I can post a link? Never tried this. Something beautiful that filled my being a few hours ago. And even if it might seem stupid to offer this to you, but I think we offer what we cherish. I do recognize the power of joy in this image, so… I won’t apologize for offering it to you, too. 🙂 https://pixabay.com/photos/peony-flowers-plant-spring-1422663/

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.