Lumea împărţită nu între cerurişi pământuri şi ape,nu între piatră şi roua începutului unei idei perfecteîncredinţate unei speranţe,(copilărească încercarecompunere despre vacanţa tatălui şi-a mamei)lumea împărţită în ochi,privirice caută hranăpriviri ce caută sensurisupravieţuirişi spectacol,lumea aceasta împărţită între zborul şi adormirea pescăruşilorpriveşte înapoi către mine. Iunie, 2025, Marea Neagră, România©Daniela Marin Cu totul altfel să priveşti marea
Etichetă: amintiri – poezie
Mi-am zis că trebuie să mai încetinesc puţin ritmul muncilor, să mai casc ochii şi-n alte părţi, să mai deschid şi eu reader-ul ăla de la wordpress, măcar vreo jumătate de oră. Ziceam că aşa mi-aş odihni, nu ochii, nu, dar măcar mintea. Ziceam, dar nu mai zic pentru că, uite, din nou, sincronicităţile îmi
Am să mă-ntind şi-am să aştept să fiu iubită mi-am zis cândva. Acum tu mi-ai zâmbit. Şi trupul meu a-nceput să se aprindă discret, precum lumânările de Paşti, una de la alta. Şi cântul s-a-nălţat, şi bucuria. Până la cer. Am înviat. Acum am timp să-ţi mulţumesc,
Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare? Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să se ia
Într-un aproape colţ în care Edison nu se-ntindea nici raza nu avea tangenţă cu nemulţumirea mea într-un aproape întuneric smintit de-atâţia pixeli ţipători zvârliţi de monitorul mare şi-ntronat ca împărat în faţa mea, orbită poate chiar de prea multa lucrare atins-am alt ecran, unul mai mic şi vorbitor, de-atâtea ori mângâietor de alte multe ori




