2024, încotro?

Se încheie şi măsuratul ăsta de an! În lung şi-n lat, de la est la vest şi de la nord la sud, s-a tot rostogolit peste viaţa oamenilor măsurându-le iubirea, bunătatea, acceptarea, credinţa şi câte şi mai câte. S-a încheiat şi, gata? Se vor termina războaiele, conflictele, invidiile, urile, răzbunările, neiertările, iluzia puterii şi a controlului, ignoranţa şi frica? Sau doar ne-a pregătit pentru viitor?

Fierberea aceasta la nivel planetar, inclusiv geologică, să-i zic aşa, se va domoli în noul an care, numerologic vorbind, se adună într-un opt? Va creşte până când se va evapora sau până va exploda vălurile puse peste inteligenţa umană? Va fi momentul să tâşnim dincolo de buclele infinite ale unei experienţe liniare, să rupem infinitul în două lacrimi, de-acolo, din centrul în care toate se intersectează?

Doar din punctul acela ne putem “înălţa” – conform percepţiei generale care ne-a indus o coborâre (din rai) şi o ascensiune (înapoi, către un rai) a unei evoluţii umane. Cu alte cuvinte, fie că este denumit un an al sacrificiului, fie că este denumit punctul absolut al intersecţiei, 2024 este cel mai important an din acest (încă) început de secol XXI. Ne putem “sacrifica” egoul, gândirea şi comportamentul dobândite prin interacţiunea socială, prin tradiţie, prin însăşi localizarea noastră într-un câmp definit prin specificele sale trăsături sau ne putem “sacrifica” umanul, umanitatea, ori, cine ştie, ne putem “sacrifica” chiar sufletul, bruma de creştere pe care a obţinut-o până acum, şi-atunci… nu vrem nici măcar să ne imaginăm cum ar fi atunci.

Eliminând, însă, această idee a sacrificiului, fie că e vorba despre dezvăluirea adevărului într-un câmp încă insuficient pregătit pentru a rezona cu el, fie că este vorba despre curajul de a căuta adevărul, “sacrificând” tot ceea ce ne convine şi ne este conforabil a crede, este evident că renunţarea este parte din programul viitorului apropiat. Ne-a pregătit începutul acestui deceniu – pandemia, în mod special – ne demonstrează natura, soarele, aerul, apele şi pâmăntul prin atâtea fenomene care forţează omul să înveţe a renunţa la achiziţii şi convingeri.

Şi dacă însuşi soarele fierbe mai tare, realizându-se record după record, cum să nu înţelegem că noi, de aici, de pe Pământ, chiar nu avem cum să-i influenţăm starea? Fizic, material, concret, Soarele este regele care domină experienţele corpurilor noastre. Oricâte lasere am construi pentru a devia asteroizii şi de orice putere ar fi acelea, e clar că nu ar putea afecta soarele. (Numai că, de curând, NASA a venit cu ideea de a folosi explozia nucleară asupra unui asteroid. Oare cum ar influenţa o asemenea explozie spaţiul sistemului nostru solar?)

Renunţarea la ceea ce ştim, şi are drept origine şi fundament frica, este întâia renunţare. Frica orbeşte mintea, o face să vadă lucrurile în cele mai neadevărate ipostaze. Frica hrăneşte ura, răutatea, egoismul. Frica menţine ochelarii de cal pe capul pătrăţos, speriat că ar putea vedea şi altceva în afara celor patru pereţi bine-cunoscuţi. Frica leagă, subjugă, păstrează lanţuri grele peste potenţialul excepţional al minţii umane. Cruzimea este cea mai puternică armă a fricii. Iar frica de dispariţie, frica de moarte, frica de suferinţă şi durere ar putea fi combustibilul acestui mecanism dezvoltat cu înaltă ştiinţă şi talent de… oameni.

Este adevărat că nu se nasc chiar aşa mulţi oameni pentru care curajul este ceva natural. Dar măcar aceştia ar trebui să-i tragă după ei pe ceilalţi. Cunoaştem foarte bine felul în care este perceput “curajosul”, cum este ori tras înapoi, ori huiduit şi chiar omorât, nu de alta, dar ar distruge “ordinea” şi “obişnuinţa” comună. Întrepătrunderea planurilor, a frecvenţelor, apariţia unor frecvenţe noi pe planetă, au declanşat şi vor mai declanşa multe schimbări, în toate şi pentru toţi. Da, sigur, când vine vorba despre viaţă, cunoaştem că schimbarea este o certitudine alături de moarte, poate singurele certitudini general valabile, dar aceste lucruri nu sunt cu adevărat vii şi clare în mintea care tinde şi tânjeşte după stagnare, confort şi lipsă de responsabilitate.

Este în mare creştere numărul oamenilor care lucrează cu ei înşişi, cu gândurile şi comportamentul lor, renunţând să mai acuze mediul, destinul, originea, karma, oameni care au înţeles că lumea este o reflectare, ca şi conştiinţa colectivă. Transformându-se pe ei, nemai hrănind câmpul cu frică, învinuire, judecare, răutate, invidie şi gelozie ci, dimpotrivă, manifestând bunătatea şi iubirea, îşi fac un bine şi fac bine întregului câmp. Acestora le este deschisă calea spre adevăr şi eliberare. Aceştia ştiu că tot ceea ce au nevoie vine spre ei fără efort, că semănând bunătate, vor culege bucurie.

În ce direcţie ne dorim să avansăm în noul an?

Bunătatea, bucuria, iubirea şi armonia să vă domine calea în 2024!

Acestea vor deschide drumul către Pace!

La mulţi ani!

Cu recunoştinţă şi iubire,

Daniela Maria Marin

P.S. For English speaking readers – I’ve just brought back into public mode this poem I wrote in January 2020 – The loop:

The loop