words create worlds
Am să mă-ntind şi-am să aştept să fiu iubită mi-am zis cândva. Acum tu mi-ai zâmbit. Şi trupul meu a-nceput să se aprindă discret, precum lumânările de Paşti, una de la alta. Şi cântul s-a-nălţat, şi bucuria. Până la cer. Am înviat. Acum am timp să-ţi mulţumesc,
Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare? Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să
Ne aruncăm frumuseţea-n afară
pe garduri, şi plasme, în cerul, înaltul,
oriunde se-adună zâmbet de ceară,
oglindă de plastic, reflexie murdară
Pe verdele mării cu braţele-n cruce plutesc ca un nor.
Biciul peste suflet Stăpânul zâmbea sufletul se chircea un melc se făcea şi lumea-nchidea. Firele din biciul brut carnea sufletului crud însemnau pe buze mut peste chipul tot mai slut strigătul de dor căzut din trupul tot mai mărunt până omul s-a făcut doar un melc etern tăcut. Cred că am scris poezia asta prin
