Categorie: cuvinte

Decembrie – NOI in secolul XXI-2

Sensul acestei colecţii este evident din însuşi titlul său. Pluralul NOI reflectă adunarea a cel puţin doi autori între copertele unei cărţi, autori care să vorbească despre noi, oamenii acestui prezent al secolului XXI. Fie că folosesc cuvântul sau imaginea, fie că folosesc forme diferite de expresie a gândurilor lor, autorii îşi adună sufletul şi

Citește în continuare

SCRISOARE POPORULUI MEU

Inițial publicat pe DARdeDARia:
„Asta-i ţara” spun unii. „Aşa nu se mai poate”, „până când?” spun alţii. „Să facem… să dregem!”, „Dacă nu noi, cine?”, „Să ne adunăm, să protestăm!” Încep capetele să fiarbă, coastele se-aprind şi toţi sar în aer, ca un popor de floricele de porumb. Aşa. Şi? Aţi schimbat ceva? „Sigur!”…

Baba Dochia din noi

Chiar nu înţeleg de ce este aşa de greu de înţeles (sau măcar de imaginat) existenţa lumilor paralele! Dacă ne uităm numai la oamenii din apropierea noastră, observăm cu uşurinţă că fiecare are, de fapt, lumea lui. Că priveşte viaţa prin ochii lui sau ai ei. Dacă ne uităm la o celulă, observăm că fiecare

Citește în continuare

Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins

Inițial publicat pe Carti de Lumina:
La Editura Cartea Daath a fost publicată recent o nouă carte scrisă de David R. Hawkins, intitulată Calea renunţării, în cadrul colecţiei Ştiinţă şi Spiritualitate. Letting Go descrie un instrument simplu şi eficient cu ajutorul căruia să ne putem desprinde de toată negativitatea şi să scăpăm de blocajele…

ODA

Inițial publicat pe blogul lui gyuri:
ODA Un discipol actor îi spuse Maestrului: Maestre,aş vrea mâine să declam o odă adusă celor care au ales atenţia în locul luptei şi al strădaniei,care au ales bucuria pentru reusitele celorlalţi ,în locul invidiei,care au ales Adevărul din izvorul nesecat al Iubirii, în locul fricii pentru ziua…