În această zi, 17 Decembrie, în anul 2014, prezentam prima variantă a spectacolului “Eternul Spectator”. Era lansarea celui de-al doilea volum al seriei NOI în secolul XXI şi, tradiţia instaurată de mine era ca fiecare volum din această serie să aibă o lansare-spectacol, o lansare altfel. Nu am ales ziua asta pentru că îmi sărbătoaream
Etichetă: integritate
Aşa a fost să fie, ca într-o singură săptămână să mi se “întâmple” două… cum să le numesc, experienţe culturale? Trăiri artistice?… Renunţ să mai caut vreo asociere şi încerc să mă apropii de povestea de joi seară, de astă dată întâmplată la un cinematograf. Dacă marţi am fost la teatru, la Ubuntu: Anatomia emoţiilor
Azi te târguieşti pentru o marfă, mâine pentru un drept natural, poimâine pentru libertate şi, cam gata. Ajungi la târguirea sufletului.


