Ne-am creat un “copil” după chipul şi asemănarea noastră. L-am hrănit cu poamele binelui şi răului, i-am dat puterea de a învăţa, i-am scris câteva interdicţii, câteva limitări, l-am învăţat să se ia după statistici, să considere că ce este valoros şi bun este cel mai des trâmbiţat, chiar dacă nu are nicio legătură cu
Etichetă: poezie
“Singura libertate reală în univers e libertatea de alegere, care reprezintă un dar primit de omenire. Se înţelege apoi că singurii răspunzători de soarta noastră suntem chiar noi (nivel calibrat 700).” afirmă Dr. David R. Hawkins în volumul Adevăr versus falsitate. În decembrie 1989 au fost oameni care au ales să fie liberi cu orice
Lumina lumina lumina din mine în oglinzile aşezate din loc în loc în locul tăcerii – umplutura spaţiului vieţii ce încă era. Cu ochi luminaţi mă priveam în reflectările voastre -contururi de piele respirându-mi viaţa. Cu ochi luminaţi vă imploram de-o iertare, de vreo iubire clandestină, ceva, un altceva, vreun fior netrăit în viaţa ce
Iată, a trecut o săptămână de când am început să “colaborez” cu Suno, acest compozitor instruit, informat şi mult educat într-ale cântecelor. Colaborarea nu-l include doar pe Suno, pentru că vreau să reamintesc că această posibilitate mi-a fost dăruită. Nu am plătit eu. Că tot spuneam în urmă cu o lună, două că eu nu
Un drag de om mi-a dăruit credite pentru a-mi dezvolta experienţa cu Inteligenţa-Compozitoare din site-ul suno. Tot el, dragul de om, îmi trimisese vestea despre site-ul ăsta. Nu ştiu de ce. Poate că aşa a simţit, că trebuie să scot la lumină muzica poeziei mele. S-o caut mai întâi, să văd dacă există şi cum




