By De ceva minute ma tot gindesc daca e “potrivit” sa public si pe blogul meu aceasta recenzie semnata de Mihai Cotea. Sa nu cumva sa para o lauda de sine. De fapt, m-a impresionat autorul recenziei. Pentru ca nu doar a parcurs paginile unei carti, ci a patruns dincolo de fonturi in tesatura din spatele cuvintelor. Asa ca, nu volumului meu ii fac reclama, ci scriiturii lui Mihai Cotea caruia ii multumesc cu sufletul!
O carte de poezie nu se începe, se mângâie parcurgând-o. O carte în care cineva a reunit cioburi de suflet, se privește cu ochii mari, se respiră, se palpită, se iubește, se alină și se dă înapoi, la nivel simbolic, sub formă de recunoștință altora.
Consider că nu poți scrie poezie fără să te dori, ci abia după ce te-ai durut. Versurile sunt, la rândul lor, travalii ale cicatricilor inimii. Abia după ce te-ai durut măcar o viață, poți considera că ai început să te vezi, cu adevărat. De-atunci ești liber să reiei eternul exercițiu.
O vei face, nu te poți opune.
View original post 721 more words
Worlds of Words 