Categorie: Anotimpurile cuvintelor – poezie

Luna plină – Luna, regina

Când gestul şi trăirea depăşesc puterea cuvintelor, când dragostea din tine ţâşneşte înainte de gând, când îţi dai voie să trăieşti şi să împărtăşeşti fără teamă ceea ce te trăieşte – IUBIREA – când autentic-naturala nevoie de iubire-frumuseţe-bunătate-lumină-bucurie este mai puternică decât orice raţiune dobândită – lecţii învăţate din jungla omenească, lecţii care hrănesc sinapsele

Citește în continuare

Carnea literelor #anotimpurilecuvintelor

Carnea-şi lumineazăîn faţa ochilor pescariliterele,în lasouri mari adunând alăturarea-n cuvinte ce freamătă precum fluturii prinşiîn plasele curioşilor,între buricele degetelorgolite de pasiune.Aproape arzând,pe şinele neînceputurilorse adună vagoane de litere. Se luptă cu gravitaţiaîn surdul scrâncet al roţilorevitând putrefacţia.Aşteaptă să-nceapă o altă lume.Timpul,neorb, urmărind zbaterea cuvintelor cu aripi ciuntite îndreptându-se spre ceruri neprihănite de om,le râde cu

Citește în continuare

22.11 – Răsărit

Răsăritul acestei zile m-a surprins cu lumina sa rozalie, încadrată între vişiniu şi mov şi albastru pentru ca, puţin mai târziu, printre straturile norilor să se ivească şi soarele, blând, atât de blând. Nu obişnuiesc să mă trezesc la asemenea ore. M-a trezit Cerul sau poate Lumina, mereu invocată, ca să-mi dăruiască această bucurie de-a

Citește în continuare

Iubirea din mâinile tale #poem

Petice insulare se topesc în retina inimii mele în timp ce pleoapele inspiră, expiră, reconstruind viaţă după viaţă, timpii scufundaţi în pământurile plimbate în vieţile de altă dată fiecare anume o frântură, o fărâmătură de suflet adăugată ochiului inimii obosit de atâta mişcare în sus, ba în josul adormit al unei lumi încarcerate, o lume

Citește în continuare

Piatra cuvintelor #anotimpurilecuvintelor

Din piatră sculptatecuvintele luminează cerul cel vârstnicmereu apăsat de umbrele viselorde care nimenichiar nimeni nu scapă. În piatră ascunsă luminapulsează în inima unui poetsub luna plină de dorul de soarelecares-a îndrăgostit de pământ ori de oamenişi nici nu se teme de furia lunii geloasece pune-n mişcare armate de valuripământul să înveleascăoglindă să-i fie doar ea

Citește în continuare