words create worlds
Când apar veşti neaşteptate, mă întreb ce vrea Universul să-mi spună, ce trebuie să mai învăţ. Cu deschiderea aceea specifică copilului, altfel spus, cu inocenţă şi cu entuziasmul de a cunoaşte ceva nou, dar şi cu “grija” născută din experienţă (căci da, este foarte greu să nu laşi programele să intervină, să-şi verse veninul peste
Cuvintele m-au fascinat întotdeauna. Când eram mică, le mai stâlceam, schimbam ordinea literelor. Îmi suna mai bine portolacă, de exemplu. Era mai dulce aşa. Avea o căldură aparte pe care „portocala“ o pierdea. Cuvintele nu-mi erau doar sunete, dar şi gust, aromă, textură ori dans şi desen. Eram deja la şcoală şi mă jucam cu
Gata! Mi-am luat o pauză! mi-am zis azi, bucurându-mă de cerul senin, de soare şi păsări, de lacul atât de albastru în timp ce, firesc, m-am trezit fredonând refrenul unui cântec drag mie. Ăsta mi-a fost Mărţişorul!
Săptămâna ce-a trecut am lucrat în fiecare zi pentru ziua de azi. Am făcut clipuri pe care le-am trimis în eter. (Le găsiţi, dacă doriţi să le vedeţi în pagina fb sau în instagramul editurii.) Cel puţin câte unul în fiecare zi, păstrând pentru miezul nopţii dintre 30 şi 31 august cadoul cel mai drag.
“Inima mea, când vorbeşte, ştii, spune poezii. Ochii mei sunt maeştri graffiti, pictează viaţă pe străzile pustii. Mâinile mele dezmiardă orizontul scriind cu arătătorul: „speranţă”. Mintea mea a obosit încercând să înţeleagă atâtea minuni Şi-a intrat în vacanţă.” Cu aceste versuri debutează spectacolul-poezie intitulat “Repetiţie în Casa Inimii”. O poezie din volumul “Purtătorul de cuvinte”,
Worlds of Words 