Categorie: Cartile Cartea Daath

Colecţia TEATRU – Volumul 1 – lansare

Am creat o nouă colecţie în catalogul Editurii Cartea Daath: Colecţia TEATRU. Pentru că este firesc, această colecţie este deschisă autorilor români contemporani cu precădere. Conceptul grafic al colecţiei şi afişul aparţine Irinei Maria Gănescu, designer. Volumul 1 al acestei colecţii va avea lansarea luni, 20 martie, orele 18, la Biblioteca Metropolitană – Sediul Central.

Citește în continuare

Povestiri de pe Pământ

Povestiri de pe Pământ este al doilea titlu ce urmează să apară în Colecţia “Spiritualitate literară”, colecţie ce a debutat în 2012 cu romanul scriitoarei Zully Mustafa, Al treilea călător. Dacă romanul experienţei pe Camino a adunat multe pagini încărcate de viaţă şi implicit experienţa spirituală a autoarei, acest al doilea titlu al Colecţiei adună în paginile

Citește în continuare

Eternul Spectator – după premieră

Printre părerile exprimate direct am auzit repetându-se cât de frumos a fost, cât de folositor este, cât de emoţionant, cât de dens, ca informaţie, cât de impresionant este sau că “sigur mai trebuie văzut o dată” Eternul Spectator. Spectacolul acesta nu este uşor, nici simplu, chiar dacă încearcă să transmită cât mai accesibil cu putinţă

Citește în continuare

Baba Dochia din noi

Chiar nu înţeleg de ce este aşa de greu de înţeles (sau măcar de imaginat) existenţa lumilor paralele! Dacă ne uităm numai la oamenii din apropierea noastră, observăm cu uşurinţă că fiecare are, de fapt, lumea lui. Că priveşte viaţa prin ochii lui sau ai ei. Dacă ne uităm la o celulă, observăm că fiecare

Citește în continuare