Concursul Internaţional Ceaikovsky este, probabil, cea mai faimoasă şi una dintre cele mai importante competiţii pentru muzica clasică. De când este disponibilă vizionarea acestei competiţii online, prin bunăvoinţa medici.tv, m-am delectat în special cu pianiştii, neuitând nici de violonişti, iar acum patru ani, cu secţiunea de violoncel şi asta pentru că aveam un tânăr compatriot
Categorie: cuvinte
20 iunie 2019, 23:23 Mâine e cea mai lungă zi a anului. Pentru noi, nordicii. În emisfera sudică e pe dos. Ca multe alte lucruri pe dos, upside-down, cu susul în jos, deşi “precum în cer aşa şi pe Pământ”. Am vrut să scriu aseară despre întâmplarea zilei, dar a “strigat” la mine Povestea şi
Nu este un cuvânt des întâlnit, nu în vocabularul comun al cotidianului nostru, un cotidian ce permite schimbări drastice ale limbii române, astfel reflectându-le pe cele general-culturale ale începutului de secol. Şi acesta este un plus al volumului semnat de Mihai Cotea, Fosfene dintr-o altă viaţă. Poate fi şi un minus, având în vedere viteza
Sărbătorindu-se azi doamnele ce poartă numele Elena, cărora le doresc să fie sănătoase şi strălucitoare în iubirea ce sunt, mi-am amintit de cântecul lui Roch Voisine, Helene. A fost o perioadă în viaţa mea în care îmi plăcea tare mult Roch Voisine. Nu neapărat şi cântecul Helene. ;) Altele erau “ale mele”. Dar azi, poate
Tot ce ne este necesar există în noi. Important este să descoperim cum să descoperim toate cele pe care le considerăm a fi absente şi, în consecinţă, necesare. Desigur, pot exista nişte metode, nişte modalităţi prin care putem activa anumite circuite prăfuite, ruginite, acele circuite care pun în mişcare sau retrezesc informaţii primordiale, dar pentru asta e nevoie, mai întâi de orice, de voinţa de a le aplica. Şi mai există condiţia cunoaşterii lor.



