O clipă În clipa aceea privindu-mă, am văzut un diamant ce mă-mbrăca cu feţe trapezoidale peste formele mele rotunde strălucind în culori pe care niciodată nu le voi putea numi şi-n dreptul inimii un punct Când m-am uitat mai bine am văzut că acolo eram noi imbrăţişati pentru totdeauna Ţinând totul laolaltă.
Ochiul Mi-am spovedit sufletul ţie, Lumină! L-ai ascultat şi apoi l-ai luat în palma ta urcându-l atât de sus până în dreptul ochiului tău mare atât de mare (oh, Domane cât de mare!) încât a trebuit sa mă pui iar jos ca să il pot vedea şi eu! Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura
Am tăcut şi tăcerea ne-a umplut sufletele unul cu altul. Ne-am ţinut palmele până când unul într-altul trupurile au pătruns fiind, şi-un singur Dumnezeu a strălucit. Daniela Marin – „Eternul exerciţiu” – Editura Cartea Daath, 2004
Submitted on 2012/12/03 at 9:45 PM | In reply to daniela maria marin. Despre frică Vă aminţiţi de vremurile când eraţi copii, când vă jucaţi inventând poveşti, scenarii, interpretând diverse roluri?… Era vreo acţiune din scenariul jocului inventat pe care să nu o puteţi întreprinde, interpreta? Era ceva imposibil?… Atunci când vă lipsea ceva din décor, din recuzita
În anul 1985 am cumpărat o carte: Amintiri din prezent. Aşa îşi intitulase rubrica deţinută în revista “Argeş” (între 1970 şi 1973) Nichita Stănescu. Şi tot aşa a intitulat Gheorghe Tomozei acest volum de “proze eseistice şi jurnaliere semnate de marele poet”. Îl descoperisem uluită pe Nichita în timp ce colegii mei de liceu –
Worlds of Words 