words create worlds
Zilele trecute priveam două undiţe sprijinite de malul betonat al Dunării. Tocmai ce se-ndepărtau norii cei grei, de parcă de pe memoria mea se-mprăştiau, într-un apus obosit de drum, când mi-am amintit de-o povestire din volumul Povestiri de pe Pământ Undiţa lui Tudorel “Cum trece timpul, domnule! Nu pot să cred că deja s-au dus
Cum să aduni o fericire cu o nefericire şi să-ţi dea ceva pe plus? Nu-ţi poate da decât cel mult egal cu zero.
Dacă aduni două nefericiri, vei aduna pe axa numerelor negative multe bagaje care îngreunează şi impovărează familia. Două nefericiri nu pot da o fericire, la fel cum -2 nu poate fi egal cu +1. Din asta nu se scapă.
Nevoia de „tată”-„soţ”- “prieten” – “frate” – “partener” reflectă nevoia de dumnezeu. Semnifică încă separarea de dumnezeu sau de conştiinţa sau de prezenţa sau de sursa din care ştii fără să ştii că faci parte, acea sursă de care eşti legată cu un fir invizibil, atât de subţire şi totuşi atât de puternic. Reflectă dorul de reunire, de reîntregire.
via Scrisoare pentru El
(Că tot e lună plină şi tot pentru rubrica “Dialogul de azi” a fost scris şi dialogul acesta. E-adevărat, în 2015.) Luna Extras din cartea “Povestiri de pe Pământ” – Partea I – Dialogul de azi (dialoguri spirituale) Fragment din spectacolul lectură din noiembrie 2015, cu actorii Ioana Ancea şi Andrei Roşu, cărora
Worlds of Words 