“Și imi propun să nu mă las jucată pe sforile dependenței de un mod de a face o interpretare de text, și să nu dau răspunsuri automate, repetând clișeic sintagme sociale (Dependența) și nici să ordonez curat, structurat impresiile legate de cele trei părți ale cărții care multiplică perspectivele într-un exercițiu de reinventare și relativizare a formei, tocmai pentru ca punctul pe i-ul adevărului să nu poată fi pus decât prin răspunsurile pe care fiecare cititor nu le găsește în carte. Pentru că autoarea nu încurajează un raport de genul Sforar-creator-păpușă dependentă de răspunsurile Păpușarului, decât în contextul în care, îțind doar întrebări, mă descopăr eu ca și Sforarul păpușii din mine, adică un întreg. ” Alexandrina Carmen Ene