Şi dacă tot am conversat cu Alexandrina Carmen Ene şi despre achiziţia comportamentelor din vremea copilăriei, mi-am amintit de acest fragment din caietul meu, Caietul Danielei, din volumul 2 al colecţiei NOI în secolul XXI, fragment citit de actriţa Liliana Voş la Biblioteca ”Petre Dulfu” din Baia Mare cu ocazia lansării cărţii. Eu nu am putut fi prezentă la lansare, pregăteam Eternul Spectator. A mers co-autoarea volumului, Daria Gănescu. Ea a reprezentat şi Editura şi pe sine şi pe mine.
Etichetă: Daria Ganescu
“Inima mea, când vorbeşte, ştii, spune poezii. Ochii mei sunt maeştri graffiti, pictează viaţă pe străzile pustii. Mâinile mele dezmiardă orizontul scriind cu arătătorul: „speranţă”. Mintea mea a obosit încercând să înţeleagă atâtea minuni Şi-a intrat în vacanţă.” Cu aceste versuri debutează spectacolul-poezie intitulat “Repetiţie în Casa Inimii”. O poezie din volumul “Purtătorul de cuvinte”,
Printre părerile exprimate direct am auzit repetându-se cât de frumos a fost, cât de folositor este, cât de emoţionant, cât de dens, ca informaţie, cât de impresionant este sau că “sigur mai trebuie văzut o dată” Eternul Spectator. Spectacolul acesta nu este uşor, nici simplu, chiar dacă încearcă să transmită cât mai accesibil cu putinţă
https://coltulcultural.wordpress.com/2015/01/21/lansare-pentru-noi-cei-visatori-in-secolul-xxi/ Multumim Coltul Cultural!
Sensul acestei colecţii este evident din însuşi titlul său. Pluralul NOI reflectă adunarea a cel puţin doi autori între copertele unei cărţi, autori care să vorbească despre noi, oamenii acestui prezent al secolului XXI. Fie că folosesc cuvântul sau imaginea, fie că folosesc forme diferite de expresie a gândurilor lor, autorii îşi adună sufletul şi

