O veche poezie trovantată. M-au inspirat trovanţii de la Ulmet, deşi, nu ştiu cât se schimbă pietrele însele, dar uite că schimbă cuvintele dânsele. :) (Publicată în volumul Eternul exerciţiu, 2004)
Etichetă: Eternul exercitiu – poezie
Eternul exerciţiu al iubirii, ori exersarea iubirii prin toate experientele vietii… Printre picaturi am reusit sa adun intr-un filmulet cite ceva din perceptia mea fata de cuvintele adunate in acest volum nascut cu 10 ani in urma.
O clipă În clipa aceea privindu-mă, am văzut un diamant ce mă-mbrăca cu feţe trapezoidale peste formele mele rotunde strălucind în culori pe care niciodată nu le voi putea numi şi-n dreptul inimii un punct Când m-am uitat mai bine am văzut că acolo eram noi imbrăţişati pentru totdeauna Ţinând totul laolaltă.
Ochiul Mi-am spovedit sufletul ţie, Lumină! L-ai ascultat şi apoi l-ai luat în palma ta urcându-l atât de sus până în dreptul ochiului tău mare atât de mare (oh, Domane cât de mare!) încât a trebuit sa mă pui iar jos ca să il pot vedea şi eu! Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura
Femeie aşteptând Femeie arătând A femeie-aşteptând În muzica voluptoasâ Tresârind sperioasâ Printre masculi înroşiţi În scaune priponiţi Eternul exerciţiu Îţi trebuie un exerciţiu, o repetiţie în toate, dar mai ales în suferinţă, în naşterea prin mâini, în existenţa cuvintelor în vârful degetelor sau a sentimentelor în mijlocul palmelor. Îţi trebuie o repetiţie pentru-a muri şi-a
Worlds of Words 