words create worlds
Septembrie, 13 Ziceam că-mi era dor cândva de palma ta pe fruntea-mi răzvrătită. Ce rost avea să dorm, să risipesc minunea vieţii pe care-o inspiram precum un câine adulmecând oameni şi rosturi… o bucurie singuratică, gândesc acum în memoria ochiului zărind nevoia ta de somnul meu – timpul celorlalte treburi de mamă, tristeţea ta refuzând
Am să mă-ntind şi-am să aştept să fiu iubită mi-am zis cândva. Acum tu mi-ai zâmbit. Şi trupul meu a-nceput să se aprindă discret, precum lumânările de Paşti, una de la alta. Şi cântul s-a-nălţat, şi bucuria. Până la cer. Am înviat. Acum am timp să-ţi mulţumesc,
Pe verdele mării cu braţele-n cruce plutesc ca un nor.
Worlds of Words 