Îţi mulţumesc că mi te-ai arătat. În fel şi chip. Că mi-ai permis să te cunosc şi să te recunosc şi-aici, în lumea asta. Atât cât ai vrut tu. Eu te-am tot căutat! Cât de mult mi-ai lipsit! Cât mi-a lipsit această căldură, acest… Acasă! Cât aş fi vrut să-ţi pot spune toate astea, să
Etichetă: poem
Eternul exerciţiu al iubirii, ori exersarea iubirii prin toate experientele vietii… Printre picaturi am reusit sa adun intr-un filmulet cite ceva din perceptia mea fata de cuvintele adunate in acest volum nascut cu 10 ani in urma.
Ochiul Mi-am spovedit sufletul ţie, Lumină! L-ai ascultat şi apoi l-ai luat în palma ta urcându-l atât de sus până în dreptul ochiului tău mare atât de mare (oh, Domane cât de mare!) încât a trebuit sa mă pui iar jos ca să il pot vedea şi eu! Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura
Am tăcut şi tăcerea ne-a umplut sufletele unul cu altul. Ne-am ţinut palmele până când unul într-altul trupurile au pătruns fiind, şi-un singur Dumnezeu a strălucit. Daniela Marin – „Eternul exerciţiu” – Editura Cartea Daath, 2004
Femeie aşteptând Femeie arătând A femeie-aşteptând În muzica voluptoasâ Tresârind sperioasâ Printre masculi înroşiţi În scaune priponiţi Eternul exerciţiu Îţi trebuie un exerciţiu, o repetiţie în toate, dar mai ales în suferinţă, în naşterea prin mâini, în existenţa cuvintelor în vârful degetelor sau a sentimentelor în mijlocul palmelor. Îţi trebuie o repetiţie pentru-a muri şi-a
Worlds of Words 