Când gestul şi trăirea depăşesc puterea cuvintelor, când dragostea din tine ţâşneşte înainte de gând, când îţi dai voie să trăieşti şi să împărtăşeşti fără teamă ceea ce te trăieşte – IUBIREA – când autentic-naturala nevoie de iubire-frumuseţe-bunătate-lumină-bucurie este mai puternică decât orice raţiune dobândită – lecţii învăţate din jungla omenească, lecţii care hrănesc sinapsele
Etichetă: timp
„INDIGO: Şi ce să fac? Să merg mai departe pe calea asta sau nu? VERDE: Să mergi pe calea pe care te‑ai simţit bine. Să avansezi pe calea pe care ai simţit că te reîntregeşti, că te poţi întâlni, într‑adevăr, cu tine. Până la capăt. ALBASTRU: Şi dacă nu voi şti nici atunci dacă m‑am
Carnea-şi lumineazăîn faţa ochilor pescariliterele,în lasouri mari adunând alăturarea-n cuvinte ce freamătă precum fluturii prinşiîn plasele curioşilor,între buricele degetelorgolite de pasiune.Aproape arzând,pe şinele neînceputurilorse adună vagoane de litere. Se luptă cu gravitaţiaîn surdul scrâncet al roţilorevitând putrefacţia.Aşteaptă să-nceapă o altă lume.Timpul,neorb, urmărind zbaterea cuvintelor cu aripi ciuntite îndreptându-se spre ceruri neprihănite de om,le râde cu
“Oamenii nu ascultă nici atunci când le vorbeşti faţă-n faţă. Se plictisesc repede, îşi pierd atenţia, cu-atât mai mult dacă le dai prea multe explicaţii. Oamenii s-au obişnuit cu porunci. Dacă le porunceşti, ori se supun, ori se opun. Dar dacă încerci să le explici, se plictisesc şi te consideră prea lent ori prea înapoiat
M-am întors după un timp. Tu, aproape la fel cum te-am lăsat. M-am întors să adun castane amintiri din întunericul nechemat. Castanele nu mai stau pe alei. Maşini inteligente le adună betonul aleilor să rămână curat. M-am întors să mai vorbesc cu copacii. Cei vechi, aproape dispăruţi – poveştile lor şterse din rădăcinile timpului. M-am




