amintiri – clip 4

Am să mă-ntind şi-am să aştept să fiu iubită

mi-am zis cândva.

 

Acum tu mi-ai zâmbit.

Şi trupul meu a-nceput să se aprindă discret,

precum lumânările de Paşti, una de la alta.

Şi cântul s-a-nălţat, şi bucuria. Până la cer.

Am înviat.

Acum am timp să-ţi mulţumesc, să te iubesc încă un an,

până când iar veni-va joia mare.

 

N-ai vrea să topeşti tu crucea asta într-o mare?

7 thoughts on “amintiri – clip 4

  1. Foarte frumos poemul, dar și ansamblul acesta poiezie – imagine – sunet. Am mai vazut o singură dată ceva asemănător, la un tînăr poet, care citea poezia și proiecta un video adecvat. El numea ceea ce făcea video-poezie. Dar ce făcea el dura cît dura performance, în maniera de aici se păstrează…

    Liked by 1 person

    1. Multumesc frumos! Asa gindesc si eu, ca poezia ar trebui sa le cuprinda pe toate si sunet, si imagine. Pina la urma, clipurile astea nu fac altceva decit sa “transcrie”, cu atit cit am in tolba, o stare-imagine ce-a fost atunci cind s-au nascut cuvintele care, mai tirziu, s-au adunat intr-o poezie. Inca o data, multumesc!

      Liked by 1 person

  2. Pentru Liviu Antonsei, ca explicatie si scuze pentru răspunsul întârziat şi mulţumiri pentru comentarii, care, iată, avea dreptate, aduc viaţă! 🙂
    scrisa in ultimele citeva minute :

    Printez, sortez, printez,
    un ez ca un iz de sfârşit de ev
    pentru că veul din viaţă mă vrea vivace
    în seară
    să nu, vai, să mă vatăm cumva, va să zică
    sub becuri ce pâlpâie ca-ntotdeauna,
    odată cu imprimanta ce sună
    amintindu-mi de lună
    de ce-o fi fost înainte de vara
    ce toamnă îmi pare
    nu, nu de ploaie,
    de galben de frunze-n copaci plimbători
    cu crengi îndoite de vânt şi de ploi
    mai bine aşa decât arşii copaci,
    dezbrăcaţi pân-la piele
    în aceeaşi jumătate de parc
    ce bine că-mi pot aminti
    printre cifre şi foi
    facturi şi rapoarte
    de cer, ba de lacul mare ca marea, de dor nu,
    nu e bine să mă gândesc la dor
    că sună durerea din gol.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.