Săptămâna ce-a trecut am lucrat în fiecare zi pentru ziua de azi. Am făcut clipuri pe care le-am trimis în eter. (Le găsiţi, dacă doriţi să le vedeţi în pagina fb sau în instagramul editurii.) Cel puţin câte unul în fiecare zi, păstrând pentru miezul nopţii dintre 30 şi 31 august cadoul cel mai drag.
Categorie: cuvinte
cam cât de mare poate fi o lună? cam cât de lungi zilele în care mişc cu grijă, să nu cumva să te lovesc, cum te-aşezai tu mereu prea aproape de picioarele scaunului, aproape de tălpile mele pe rând aşezate peste frunzele parchetului bătrân, călcat de atâtea picioare umblând cu capul în norii tulburi ai
25 iulie 2020 Unul din efectele trecerii prin experienţa denumită pierdere şi/sau doliu este cu siguranţă reamintirea. Informaţii stocate în ascunsele reţele neuronale se reactivează atunci când se manifestă un context asemănător, deci cunoscut, atunci când complexul de emoţii care îl domină devine un declanşator automat. Aşa şi cu amintirea asta a mea. Poeziile au
Întâi s-a-ntristat vântul şi a trimis fulger şi frunze, a adunat norii, a bătut geamurile deschise şi-apoi a plâns cerul cu lacrimi prea mari. Ploaia aceea era a ta, Daisy!
May you have an exceptional New Year! May Grace and Inspiration, hand in hand with Love and Joy, fill your being! Să aveţi un an strălucitor! Să vă locuiască Graţia şi Inspiraţia, mână-n mână cu Iubirea şi Bucuria! My gratitude goes to you, dear readers of this blog! May Infinite Grace bless you! Mulţumesc tuturor



