words create worlds
25 iulie 2020 Unul din efectele trecerii prin experienţa denumită pierdere şi/sau doliu este cu siguranţă reamintirea. Informaţii stocate în ascunsele reţele neuronale se reactivează atunci când se manifestă un context asemănător, deci cunoscut, atunci când complexul de emoţii care îl domină devine un declanşator automat. Aşa şi cu amintirea asta a mea. Poeziile au
Umbra din tine în mine plutise cu greu. Şi ce greu îmi e fără umbră.
Poezii revizitate din volumul ea (1999) Gresia tinereţii Pleoscăie lacrimile pe podea precum ploaia strecurată prin acoperişul spart. Degeaba încerc să le şterg. Se fac una cu piatra rozalie, carnea mea crudă zăcândă pe jos. Nici nu mai sunt lacrimi, ci pietre ce-şi cântă căderea. Podeaua e-aceeaşi. Aceeaşi gresie a tinereţii călcate de-atâtea
Împărtăşirea şi mărturisirea sunt vindecările trupului. Asta am simţit eu de ziua mea, în faţa mării, citind darul pe care mi l-a dăruit Mihai Cotea. Să împărtăşeşti o trăire, să simţi ceea ce “altcineva” a experientizat este (ziceam, cred, într-una din poeziile din Eternul exerciţiu) dumnezeu-unimea. Atunci nimic nu păstrează o distanţă-diferenţiere-separare, pentru că nimic
Worlds of Words 