Şi dacă iubire ar fi dumnezeu,nu frică,uneltire şi răzbunare,duşmani şi fraţimedaliaţi, încununaţi… Şi dacă din iubire ar crede oamenii în Dumnezeu,şi nu din frică,nu din nevoie,şi nu din disperare… Ar crede pentru că ar simţi Iubireatopind iluzoriile gratii,mărunţind bolovanii mormântuluiîn care demult au îngropat-o…Dacă ar crede pentru că ar TRĂI Iubireaaprinzându-se în fiinţa lor“precum lumânările
Septembrie, 13 Ziceam că-mi era dor cândva de palma ta pe fruntea-mi răzvrătită. Ce rost avea să dorm, să risipesc minunea vieţii pe care-o inspiram precum un câine adulmecând oameni şi rosturi… o bucurie singuratică, gândesc acum în memoria ochiului zărind nevoia ta de somnul meu – timpul celorlalte treburi de mamă, tristeţea ta refuzând
Nu ştiu cum au trecut primele luni ale acestui an. Nici nu-mi vine să cred că suntem aproape de sfârşitul lunii Martie, că primăvara s-a instalat chiar şi astronomic azi, deşi oamenii tot cu 21 Martie au rămas în minte. Dar ştiu că ultimele săptămâni au fost prea pline. Cel mai greu mi s-a părut
“Ce e val, ca valul trece” scria marele poet şi filosof Mihai Eminescu în poemul “Glossa”. L-ai citit? L-ai citit tu, cu mintea ta, nu să-l auzi interpretat în frecvenţele vocii unui actor. Acelea sunt frecvenţele lui, ale interpretului. Intră în rezonanţă cu “vocea” autorului prin frecvenţele tale, nu prin intermediari. Dacă nu ai citit
Nu ştiu de ce nu mai pot conecta contul de Instagram cu acest blog, dar uite că s-a ivit ocazia astfel încât să fie necesar să postez aici. De la începutul acestui an am creat nişte clipuri, fragmente de jurnal – #jurnaldmm şi #jurnal2024 sunt cele două Taguri pe care le-am folosit pentru cele 9




