Etichetă: daniela marin

Daniela Marin – Amintiri, Cartea Daath, 2018

Inițial publicat pe @ntonesei's blog:
În primăvara anului trecut, am citit acest volum în versiunea sa electronică. Mi-a plăcut mult, așa că am scris o prefață. Nu de mult, volumul a apărut și în versiunea pe hîrtie, care arată foarte frumos și grafic/ tipografic. Mă gîndesc să sărbătoresc cumva evenimentul reluînd aici prefața…

Amintiri – gata!

Amintiri – clipe cerşind o eternitate despre care n-avem habar.
Eternitate – o efemeră himeră pe care ne-o dorim realitate.
Realitate – clipe pierdute printre amintiri.
Amintiri despre realitate – măsuri ale timpului finit.
Dincolo de timp, zborul.
Daniela Marin

Am rămas ca la Teatru (volumul 1)!

Inițial publicat pe Colțul Cultural:
Pe Daniela Marin o citisem în diferitele sale posturi (poetă, prozatoare, blogger, editor etc.), dar până acum nu avusesem ocazia să o citesc în postură de dramaturg. Pentru mine e o dublă premieră, pentru că, recunosc, n-am mai scris niciodată despre ce am simțit la piesele de teatru…

amintiri – clip 2 – Spirala

Spirala  Punctul vieţii tresări. În ochii tăi priveam istoria ce-avea să-mi prăfuie braţele, în ruginire aripile. Vântul neschimbat în acelaşi vârtej purtându-ne pe amândoi în aceeaşi căutare de unul, de altul. A trecut un mai târziu prin gară Şi-a trecut un mai târziu, două mai târziuri, nouă mai târziuri prin inima mea trecut-au precum soldaţii

Citește în continuare

amintiri – clip 1

Ori de câte ori                             Când mi-s urâte zalele pământului, mică mă fac şi fug în zbor                            când trupul mi-i rănit, mă duc în cer, aripi să-mi ţeasă din nou tu nu vedeai că eu am aripi eu nu vedeam că nu

Citește în continuare