words create worlds
Zilele trecute priveam două undiţe sprijinite de malul betonat al Dunării. Tocmai ce se-ndepărtau norii cei grei, de parcă de pe memoria mea se-mprăştiau, într-un apus obosit de drum, când mi-am amintit de-o povestire din volumul Povestiri de pe Pământ Undiţa lui Tudorel “Cum trece timpul, domnule! Nu pot să cred că deja s-au dus
Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare? Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să se ia
Roua râu’-acoperea de margini nu mai avea. Tălpile-ţi le curăţa de cenuşa hăului, rănile ţi le spăla de urâtul răului când lumina strălucea în bobi de apă-agăţaţi în vârfuri de iarbă scăldaţi, râul vieţii vindeca de zdrobirea pietrelor în curgerea clipelor. În poiana mieilor, roua sufletu-ţi uda cu nectarul zeilor. ©Daniela Marin,2019 Am revenit azi,
Cum să aduni o fericire cu o nefericire şi să-ţi dea ceva pe plus? Nu-ţi poate da decât cel mult egal cu zero.
Dacă aduni două nefericiri, vei aduna pe axa numerelor negative multe bagaje care îngreunează şi impovărează familia. Două nefericiri nu pot da o fericire, la fel cum -2 nu poate fi egal cu +1. Din asta nu se scapă.
Nevoia de „tată”-„soţ”- “prieten” – “frate” – “partener” reflectă nevoia de dumnezeu. Semnifică încă separarea de dumnezeu sau de conştiinţa sau de prezenţa sau de sursa din care ştii fără să ştii că faci parte, acea sursă de care eşti legată cu un fir invizibil, atât de subţire şi totuşi atât de puternic. Reflectă dorul de reunire, de reîntregire.
Worlds of Words 