La colţ #poem

La colţ, de parcă umbra zidurilor alb-gălbui avea să-ţi apere tristeţea sub solzii nevăzuţi ai pietrei strat peste strat rânduiţi, translucizi şi-atât de invizibili ochilor pierduţi în adâncimea unei fugi nedespărţite de preludiul surd al vieţii. Nici nu ştiam că timpul se acoperă cu solzi până devine piatră nici sugrumarea-ţi nu ştiam că seacă. Şi

Citește în continuare

8 martie #jurnal

încă 8 martie Mai am timp să mai scriu şi eu ceva pentru ziua de azi? Şi ce să scriu? Ce importanţă are, până la urmă? A, da, e importantă şi vreo defulare dacă s-a adunat ceva prin rărunchii omului. Dar nici măcar nu simt asta. Poate sunt obosită, că de la 8:45 şi până

Citește în continuare

Fragmente din Caietul Danielei #NOIinsecolulXXI

Şi dacă tot am conversat cu Alexandrina Carmen Ene şi despre achiziţia comportamentelor din vremea copilăriei, mi-am amintit de acest fragment din caietul meu, Caietul Danielei, din volumul 2 al colecţiei NOI în secolul XXI, fragment citit de actriţa Liliana Voş la Biblioteca ”Petre Dulfu” din Baia Mare cu ocazia lansării cărţii. Eu nu am putut fi prezentă la lansare, pregăteam Eternul Spectator. A mers co-autoarea volumului, Daria Gănescu. Ea a reprezentat şi Editura şi pe sine şi pe mine.