words create worlds
Oricât ar evita să-şi recunoască această nevoie, dar omul trăitor în dualismul electromagnetic planetar o are, are nevoie să-şi împărtăşească bucuria. Altfel, îi poate părea măruntă, egoistă, se poate simţi singur într-un pustiu al indiferenţei. Un sentiment vecin cu inutilitatea se poate înfiripa şi astfel devine posibilă frângerea aripilor dorinţei de a mai scrie sau de a mai scrie pentru a publica.
Linele ape blând străluceau în albastrul pictat de-un alb înaripat. emigrantul lacului, pe poduri de ceruri venit din sudul oceanelor din murmurul mărilor spre râuri izvoare drum căutând, un alb coborât prin soarele neştiind obiceiuri şi geruri timp măsurând, pescăruşul habar nu avea ce porumbel devenea peste lacurile lumii. Diamantul cununii pe apele line blând
Trăim, suntem contemporani cu cea mai dinamică perioadă a istoriei moderne a omenirii. Poate tot astfel gândeau şi generaţiile de la începutul secolului 18, 19, 20. Artiştii, scriitorii, poeţii, filozofii, avantgarda schimbării oricărei paradigme, trăiau ei oare aceeaşi stare de “misfit”? Se simţeau la fel de nepotriviţi cu lumea în care trăiau? Încercau să-i arate defectele, inerţiala rămânere în urma evoluţiei fireşti a conştiinţei? Cu siguranţă.
Este minunat să te trezeşti în lumina soarelui celei dintâi zi a anului!
Este minunat să te trezeşti, mai înainte de toate. Şi-apoi, imediat după ce ochii şi mintea au refăcut amintirea spaţiu-timpului în care exişti, e minunat să poţi zâmbi.
Şi ca să închei cu anul 2020, curăţat de lacrimile unei ploi aşa cum nu am mai întâlnit în noaptea de revelion, aici, în Bucureşti, las şi aceste fragmente de viaţă. De uitat, nu te vom uita 2020. Rămâi în pace.
Worlds of Words 