words create worlds
“Oamenii nu ascultă nici atunci când le vorbeşti faţă-n faţă. Se plictisesc repede, îşi pierd atenţia, cu-atât mai mult dacă le dai prea multe explicaţii. Oamenii s-au obişnuit cu porunci. Dacă le porunceşti, ori se supun, ori se opun. Dar dacă încerci să le explici, se plictisesc şi te consideră prea lent ori prea înapoiat
Din piatră sculptatecuvintele luminează cerul cel vârstnicmereu apăsat de umbrele viselorde care nimenichiar nimeni nu scapă. În piatră ascunsă luminapulsează în inima unui poetsub luna plină de dorul de soarelecares-a îndrăgostit de pământ ori de oamenişi nici nu se teme de furia lunii geloasece pune-n mişcare armate de valuripământul să înveleascăoglindă să-i fie doar ea
Brazdele astea adânci Trebuie să plâng ca să plouă, ca să se umple rănile cu ploaie. Doar cerul poate să spele sarea sufletului plâns. Doar cerul mai poate curăţa albia hrănită cu zoaie. Altfel nimic n-a mai creşte nici grâul, nici macii, şi foametea-i va ucide, săracii. Trebuie să plâng ca să plouă. Ploaia ştie
Îţi mulţumesc că mi te-ai arătat. În fel şi chip. Că mi-ai permis să te cunosc şi să te recunosc şi-aici, în lumea asta. Atât cât ai vrut tu. Eu te-am tot căutat! Cât de mult mi-ai lipsit! Cât mi-a lipsit această căldură, acest… Acasă! Cât aş fi vrut să-ţi pot spune toate astea, să
