words create worlds
25 iulie 2020 Unul din efectele trecerii prin experienţa denumită pierdere şi/sau doliu este cu siguranţă reamintirea. Informaţii stocate în ascunsele reţele neuronale se reactivează atunci când se manifestă un context asemănător, deci cunoscut, atunci când complexul de emoţii care îl domină devine un declanşator automat. Aşa şi cu amintirea asta a mea. Poeziile au
Ne aruncăm frumuseţea-n afară
pe garduri, şi plasme, în cerul, înaltul,
oriunde se-adună zâmbet de ceară,
oglindă de plastic, reflexie murdară
Biciul peste suflet Stăpânul zâmbea sufletul se chircea un melc se făcea şi lumea-nchidea. Firele din biciul brut carnea sufletului crud însemnau pe buze mut peste chipul tot mai slut strigătul de dor căzut din trupul tot mai mărunt până omul s-a făcut doar un melc etern tăcut. Cred că am scris poezia
Inițial publicat pe @ntonesei's blog:
În primăvara anului trecut, am citit acest volum în versiunea sa electronică. Mi-a plăcut mult, așa că am scris o prefață. Nu de mult, volumul a apărut și în versiunea pe hîrtie, care arată foarte frumos și grafic/ tipografic. Mă gîndesc să sărbătoresc cumva evenimentul reluînd aici prefața…
Ori de câte ori Când mi-s urâte zalele pământului, mică mă fac şi fug în zbor când trupul mi-i rănit, mă duc în cer, aripi să-mi ţeasă din nou tu nu vedeai că eu am aripi eu nu vedeam că nu
Worlds of Words 