amintiri – clip 1

Ori de câte ori

                            Când mi-s urâte zalele pământului, mică mă fac şi fug în zbor

                           când trupul mi-i rănit, mă duc în cer, aripi să-mi ţeasă din nou

tu nu vedeai că eu am aripi

eu nu vedeam că nu am tălpi

ne străduiam să ne găsim un loc comun

tu n-aveai aripi

eu n-aveam drum

Pentru că nu-mi place să simt praful sub tălpi

Clipa lasă o urmă

în urmă, un praf.

Nu-mi place desculţă să calc pe urmele clipelor.

Nu vreau să le-aud strigând disperate

după lumina ce le-ar scoate din iadul în care-au rămas suspendate,

eterne clipe pozate.

Nu vreau să le simt spărtura

nici nodurile în ţesătura lumii de jos.

De-aceea aripi îmi cos.

Memoria unei lumi

Nu-mi amintesc mişcarea din încheietura aripilor mari

îmi amintesc plutirea trupului peste iubirea ta.

Nu-mi amintesc cine erai

îmi amintesc cum mă iubeai

când lumea izvora spectaculos din oasele-ntinse pe jos

carnea în trandafirii petale

duhul fierbinte din oale

ce soarta luminii ţinea.

Nu-mi amintesc desprinderea.

Durerea arcului întins,

săgeata pieptului cuprins în sângele de dor aprins,

atât îmi amintesc,

iubirea mea.