words create worlds
Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare? Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să se ia
Roua râu’-acoperea de margini nu mai avea. Tălpile-ţi le curăţa de cenuşa hăului, rănile ţi le spăla de urâtul răului când lumina strălucea în bobi de apă-agăţaţi în vârfuri de iarbă scăldaţi, râul vieţii vindeca de zdrobirea pietrelor în curgerea clipelor. În poiana mieilor, roua sufletu-ţi uda cu nectarul zeilor. ©Daniela Marin,2019 featured image: from
Într-un aproape colţ în care Edison nu se-ntindea nici raza nu avea tangenţă cu nemulţumirea mea într-un aproape întuneric smintit de-atâţia pixeli ţipători zvârliţi de monitorul mare şi-ntronat ca împărat în faţa mea, orbită poate chiar de prea multa lucrare atins-am alt ecran, unul mai mic şi vorbitor, de-atâtea ori mângâietor de alte multe ori
O veche poezie trovantată. M-au inspirat trovanţii de la Ulmet, deşi, nu ştiu cât se schimbă pietrele însele, dar uite că schimbă cuvintele dânsele. :) (Publicată în volumul Eternul exerciţiu, 2004)
Umbra din tine în mine plutise cu greu. Şi ce greu îmi e fără umbră.
Worlds of Words 