Inițial publicat pe Colțul Cultural:
? O carte de poezie nu se începe, se mângâie parcurgând-o. O carte în care cineva a reunit cioburi de suflet, se privește cu ochii mari, se respiră, se palpită, se iubește, se alină și se dă înapoi, la nivel simbolic, sub formă de recunoștință altora. Consider că…
Etichetă: poezii
Mă doare ochiul care nu te-a mai văzut drept,
nici scrisorile nu ţi-a mai citit demult, de când s-a rupt pe sine de sine
de când s-a ambalat în cutii, într-unele felii,
s-a dat, s-a împărţit, să-i fie pe lumea cealaltă.
Ochiul Mi-am spovedit sufletul ţie, Lumină! L-ai ascultat şi apoi l-ai luat în palma ta urcându-l atât de sus până în dreptul ochiului tău mare atât de mare (oh, Domane cât de mare!) încât a trebuit sa mă pui iar jos ca să il pot vedea şi eu! Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura
Worlds of Words 