words create worlds
Cum să ordonez toate cele pe care doresc a le împărtăşi despre zilele petrecute în Sibiu? Sunt atât de multe! Am pornit a scrie despre Festivalul Hermannstadt Fest, şi m-am trezit scriind despre convergenţă şi despre voinţa aceea invizibilă care uneşte gânduri, idei, oameni, acţiuni, cer şi pământ. Frazele se adânceau dincolo de limitele unei
Totul pare. Ochilor aţintiţi. Uneori pare chiar şi pentru proprii-mi ochi. Pare că nu voi putea nicicând în astă viaţă să privesc altfel zilele acestea, acum trei la număr, 20, 21 şi 22 iunie. Oricât mă arunc în treburi, atât cât pot şi cum pot să le fac, dar fac ce fac şi privesc lumânările aprinse. Atunci, simt cum mă prăbuşesc într-un hău al lipsei de sens. Iubirea e umbrită de tristeţe… cu alte cuvinte, nu e iubire pură. Observaţia asta mă trage de păr şi mă scoate din fundul fântânii.
Da, dragă, ştiu. Se-apropie solstiţiul de vară şi-o să se termine şi cu instabilităţile astea, că zici că s-au răsturnat toate anotimpurile într-o zi… Cum să se răstoarne emisferele, ai înnebunit? Poate emisferele tale cerebrale s-au răsturnat şi… Lasă-mă cu ştirile alea! Îţi spun eu că după 22 iunie o să fie cald, soare, senin…
Citind recentul articol al psihoterapeutului Alexandrina-Carmen Ene, mi-am amintit de această poezie: Biciul peste suflet Stăpânul zâmbeasufletul se chirceaun melc se făceaşi lumea-nchidea.Firele din biciul brutcarnea sufletului crudînsemnau pe buze mutpeste chipul tot mai slutstrigătul de dor căzutdin trupul tot mai măruntpână omul s-a făcutdoar un melc etern tăcut. Melcii despre care vorbeşte Carmen s-au
Am să mă-ntind şi-am să aştept să fiu iubită mi-am zis cândva. Acum tu mi-ai zâmbit. Şi trupul meu a-nceput să se aprindă discret, precum lumânările de Paşti, una de la alta. Şi cântul s-a-nălţat, şi bucuria. Până la cer. Am înviat. Acum am timp să-ţi mulţumesc, să te iubesc încă un an, până când
