words create worlds
Oricât ar evita să-şi recunoască această nevoie, dar omul trăitor în dualismul electromagnetic planetar o are, are nevoie să-şi împărtăşească bucuria. Altfel, îi poate părea măruntă, egoistă, se poate simţi singur într-un pustiu al indiferenţei. Un sentiment vecin cu inutilitatea se poate înfiripa şi astfel devine posibilă frângerea aripilor dorinţei de a mai scrie sau de a mai scrie pentru a publica.
Zilele trecute priveam două undiţe sprijinite de malul betonat al Dunării. Tocmai ce se-ndepărtau norii cei grei, de parcă de pe memoria mea se-mprăştiau, într-un apus obosit de drum, când mi-am amintit de-o povestire. Undiţa lui Tudorel “Cum trece timpul, domnule! Nu pot să cred că deja s-au dus cinci luni şi din anul ăsta!”
Cum să aduni o fericire cu o nefericire şi să-ţi dea ceva pe plus? Nu-ţi poate da decât cel mult egal cu zero.
Dacă aduni două nefericiri, vei aduna pe axa numerelor negative multe bagaje care îngreunează şi impovărează familia. Două nefericiri nu pot da o fericire, la fel cum -2 nu poate fi egal cu +1. Din asta nu se scapă.
Nevoia de “tată”-“soţ”- “prieten” – “frate” – “partener” reflectă nevoia de dumnezeu. Semnifică încă separarea de dumnezeu sau de conştiinţa sau de prezenţa sau de sursa din care ştii fără să ştii că faci parte, acea sursă de care eşti legată cu un fir invizibil, atât de subţire şi totuşi atât de puternic. Reflectă dorul de reunire, de reîntregire.
Originally posted on Cartea Daath Blog:
Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – David R. Hawkins De-a lungul istoriei, rarii devotaţi spirituali care au experimentat stările superioare ale conştiinţei – sau chiar iluminarea – erau numiţi mistici şi etichetaţi adesea drept eretici, fiind astfel persecutaţi, excomunicaţi şi arşi pe rug. Învăţăturile lor constituiau…
Worlds of Words 